Galerie FOTO // Încă două curți au fost MODERNIZATE la Orhei, în cadrul Programului „Operațiunea Curtea”
1922
Primăria municipiului Orhei, în frunte cu primarul Ilan Șor, a inaugurat încă două curți modernizate ale blocurilor multietajate din localitate, în cadrul programului de modernizare a infrastructurii „Operațiunea Curtea”, lansat în primăvara anului curent.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Orhei, este vorba despre două curți de blocuri, de pe strada Serghei Lazo din oraș. Lucrările au presupus asfaltarea drumurilor și cărărilor dintre blocuri, schimbarea bordurilor, renovarea trotuarelor și băncilor. De asemenea, au fost amenajate și terenuri de joacă pentru copii și locuri de parcare.
Prezent la inaugurare, primarul Ilan Șor a fost întâmpinat cu pâine și sare de locuitori, iar ulterior a inspectat lucrările, transmite sursa citată.
„Eu spun de fiecare dată și repet: Curtea este cea mai importantă celulă a societății. Într-o astfel de curte am crescut fiecare dintre noi. De aceea, trebuie să depunem toate eforturile pentru a asigura o mai mare comoditate oamenilor. V-am promis că vom reconstrui orașul nostru stradă cu stradă sau curte cu curte” a menționat edilul.
Curțile blocurilor din partea de nord a oraşului reprezentau, în trecut, o adevărată problemă pentru locatari, a menționat viceprimarul de Orhei, Diana Memeț. „Această casă avea o problemă majoră, pentru că nivelul era mai jos decât cel al drumului. Astfel, când ploua era totul inundat. Zeci de ani locatarii pur și simplu nu puteau ajunge acasă în timpul ploilor”, a precizat acesta.
Oamenii au apreciat pozitiv transformările, spunândcă după modernizare lucrurile s-au schimbat cardinal.
Modernizarea curților blocurilor multietajate din Orhei face parte din programul „Operațiunea curtea”, lansat de primarul de Orhei, Ilan Șor, în această primăvară. Până la sfârșitul anului, administrația locală își propune să renoveze peste 60 de curţi ale blocurilor etajate. În doar câteva luni au fost reparate aproape 20 de curți.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
































