FOTO // Reparații IMPORTANTE la fostul sediu al Procuraturii Generale de pe str. Bănulescu-Bodoni: Locatarii ar putea să se mute în CASĂ NOUĂ până la sfârșitul acestui an
3724
Fostul sediu al Procuraturii Generale de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 26, a intrat în reparații. Zilnic, câteva zeci de muncitori renovează clădirea, inclusiv fațada, au schimbat în totalitate geamurile și modernizează rețelele din interior.
În scurt timp, în clădirea lăsată de procurori în decembrie 2018, care s-au mutat pe bd. Ștefan cel Mare din Chișinău, urmează să se instaleze noii locatari – angajații Autorității Naționale de Integritate (ANI) și cei ai Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (SPCSB).
Autoritatea Națională de Integritate va ocupa etajele 1 și 2 ale imobilului, precum şi construcţiile aferente amplasate la sol, iar Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor - etajele 3 și 4, după ce clădirea a fost transmisă acestor instituții, cu titlu gratuit, printr-o decizie de Guvern.
Lilian Chișca, vicepreședintele ANI, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că instituția pe care o reprezintă și-a asumat cheltuielile pentru reparația primelor două etaje. Valoarea contractului se ridică la peste 7,2 milioane de lei.
Lucrările de construcție ar urma să fie gata până la finele acestui an, când instituția planifică să se mute la casă nouă.
În prezent, ANI are 41 de angajați, dar instituția speră să completeze toate posturile vacante și să ajungă la 76.
„Planificăm să ne mutăm până la sfârșitul anului, dacă reușim. Spațiul nu este atât de mare. Acolo cu greu încap doi angajați într-un birou. Lucrările de renovare erau foarte necesare, fiindcă această clădire nu a mai fost reparată niciodată din anul 1974, de când a fost dată în exploatare”, a declarat Lilian Chișca.
CITIȚI și Sediu de milioane // Casa cu GHINION a procurorilor
Instituția ar putea cheltui bani suplimentari pentru mobila din noile birouri.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















