Sediu de milioane // Casa cu GHINION a procurorilor
6295
Investiții // Deși procurorii trebuiau să se mute în casă nouă încă din 2008, clădirea stă și astăzi în paragină
În spatele actualului sediu al Procuraturii Generale (PG), chiar în inima capitalei, pe str. Alexandru cel Bun 100, gardul care „anunță” un obiectiv în construcție a ocupat de vreo opt ani trotuarul, iar ca să mergi prin zonă, trebuie să faci slalom printre mașini. După gard, buruieni, o poartă ruginită care duce în curtea interioară, închisă tot timpul și o clădire de patru etaje plus mansarda cu cotileții și termopanele la vedere. Nici țipenie. Aici au fost „îngropate” peste 28 de milioane de lei din banii publici. Inițial, banii urmau să ajungă pentru finisarea clădirii cumpărate de Guvern, dar planurile au fost schimbate pe parcurs.
Reconstrucție
Clădirea care stă înțepenită de prin 2009 e alta decât cea care fusese cumpărată în anul 2004. Atunci, hotelul cu două etaje și mansardă stătea neschimbat de vreo 14 ani. Până la alocarea banilor de către Guvern, procurorii băgau mâna în foc că acea sumă îi va face fericiți și vor avea și ei, în sfârșit, un sediu ca lumea. Când s-au văzut cu banii alocați, au făcut trimitere la tot felul de expertize care arătau că această construcție trebuia consolidată, apoi au demontat acoperișul, au mai ridicat două etaje, au construit încă un bloc, au pus acoperiș nou, termopane, au cumpărat până și ascensoarele, parchetul și... banii, 28 361 800 de lei, s-au terminat. În timp ce această clădire de milioane stă „conservată” deja de doi ani, noul procuror general, Corneliu Gurin, se gândește să facă reperații în sediul actual al PG de pe str. Bănulescu-Bodoni. „Actualul sediu nu a fost reparat demult și are nevoie de îmbunătățiri. Dar mai așteptăm, să nu începem reforma cu reparații”, a declarat Gurin pentru „Moldova Curată”.
7 000 de metri pătrați
Ideea unui nou sediu a încolțit pe vremea când la cârma procuraturii se afla Valeriu Balaban, care a fost procuror general în perioada anilor 2003-2007. „PG era unica instituție amplasată în șase locații. Scopul a fost de a avea un sediu comun pentru o gestionare mai eficientă”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL ex-procurorul Valeriu Balaban. Azi, „i se strânge inima” când trece pe acolo. „E ca un copilaș care trebuia deja să meargă la școală. Nimeni nu are interesul să finiseze acest sediu”, crede el. „Ne-am adresat atunci la Guvern și a fost formată o comisie guvernamentală. Pentru procurarea sediului de la un agent economic, Guvernul a alocat nouă milioane de lei, dintre care 1,8 milioane s-au întors ca impozite în bugetul de stat, iar alte 1,2 milioane de lei a întors vânzătorul prin anumite servicii prestate. Deci, o clădire cu 5 600 de metri pătrați din centrul Chișinăului a costat șase milioane de lei, iar astăzi aceasta are 7 000 de metri pătrați”, explică „reușita” afacerii Balaban.
„Pofta vine mâncând”
Premierul de atunci Vasile Tarlev confirmă scopul nobil pe care îl invocau procurorii. Chiar dacă nu își mai amintește cifra exactă a alocărilor de la buget, ex-premierul spune că „acei bani urmau să fie suficienți pentru minimumul lucrărilor de reparație”. „Ei, dar pofta vine mâncând”, comentează Tarlev situația care a urmat. „Nu mai țin minte nici eu câți bani au fost alocați pentru lucrări, dar eram în fiecare zi în cizme pe șantier. Nu cred că banii au fost cheltuiți aiurea. Când am plecat din funcție, nu aveam nicio datorie”, susține, la rândul său, Balaban.
„Exagerări” constatate de Curtea de Conturi
Un raport al Curții de Conturi arată că, pentru renovarea noului sediu al PG din str.Alexandru cel Bun 100, în perioada anilor 2005-2009 au fost alocate28 361800de lei. „Pentru executarea cerințelor Hotărârii Curții de Conturi nr.38 din 04.06.2010, Inspecția de Stat în Construcții a supus verificării volumul și costul lucrărilor executate la obiectivul respectiv, în urma cărui fapt s-au constatat exagerări exprimate prin supraconsum de materiale de construcție, de resurse energetice și alte resurse, în comparație cu normele de consum și desenele de execuție, estimate în total la 1396,6 mii de lei, care în anul 2012 au fost excluse din volumul de lucrări recepționate. Astfel, la 31.12.2012, costul obiectului nefinalizat a constituit 26172,0 mii de lei”, se arată în raportul Curții.
Dosar privind sediul cu ghinion
Povestea sediului include și un litigiu. „Majoritatea lucrărilor au fost făcute până la venirea mea în funcție. Dar, ulterior, nu am acceptat achitarea unor lucrări în valoare de câteva milioane de lei. Aveam bănuieli că se făcuseră derogări de la volumul și prețurile indicate în proiectul inițial”, ne-a spus procurorul general care l-a succedat pe Balaban în funcție, Valeriu Gurbulea. Curtea de Conturi a și stabilit suma care nu a fost achitată antreprenorului general „Biox-Comerț” – peste 6,5 milioane de lei. Ultimul a atacat în judecată PG. Procurorul Corneliu Pleșca, cel care se ocupă de caz, invocă „taina anchetei” pentru a nu ne da niciun fel de detalii despre acest dosar.
Trei sedii
„Astăzi, sediul e în starea în care era și în 2010. Clădirea a fost conservată din lipsa mijloacelor financiare, chiar dacă am solicitat bani în fiecare an. Ni s-au promis 16 milioane de lei până în 2016 pentru reformarea Procuraturii. Deja depinde de procurorul general dacă va prevedea cheltuieli și pentru acest sediu”, afirmă Oleg Filimon, șeful Direcției finanțe și logistică din cadrul PG. Potrivit lui, angajații PG activează astăzi în trei sedii din capitală situate pe str. Bănulescu-Bodoni, str. Veronica Micle și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 73.
Propunerea consilierului prezidențial
Fostul procuror general Valeriu Gurbulea nu mai vede necesitatea unui nou sediu pentru procurori. „Totul depinde de reforma procuraturii. Se vorbește de reduceri de cadre și cred că ar încăpea toți în actualul sediu de pe Bodoni”, crede Gurbulea. Acesta spune că, atunci când ocupa funcția de consilier prezidențial, a avut discuții cu Balaban și i-a propus ca toată PG să treacă în sediul de pe bd. Ștefan cel Mareși Sfânt nr. 73. Iar celelalte instituții care se găseau acolo să fie strămutate în actualele sedii ale PG. „Așa ar fi fost nevoie doar de vreun milion de lei pentru reparații cosmetice. O construcție, însă, durează vreo patru-cinci ani. Dlui Balaban îi plac construcțiile, mie - nu!”, comentează Gurbulea.
22.01.2025
14:34
17647
PSRM, sub lupa procurorilor anticorupție. Organele de drept i-au cerut lui Dodon rapoartele privind gestiunea financiară a formațiunii și documente despre finanțarea campaniilor electorale în perioada 2011 - 2014
14.06.2019
11:19
2858
DOC // Procurorii din R. Moldova se plâng comunității internaționale că s-ar încerca „INTIMIDAREA” lor: „Astăzi, suntem martori ai evenimentelor și acțiunilor prin care se urmărește reîntoarcerea Procuraturii sub influența și controlul politicului”
07.09.2017
12:40
4253
Noi percheziții la Primăria Chișinău: Doi angajați ai instituției au fost REȚINUȚI de procurori. Ce SCHEMĂ frauduloasă ar fi pus la cale
28.01.2017
08:30
2469
DECLARAȚIE // În goana după reforme, „s-a făcut un SALT calitativ” pentru a fortifica supremația legii în R. Moldova
09.03.2016
16:50
3221
Prima ședință de judecată a funcționarilor din cauza cărora R. Moldova a fost condamnată la CEDO: Cine sunt primii vizați
24.11.2015
09:44
2975
Verdictul judecătorului Pavliuc care l-a SCĂPAT de închisoare pe Valeriu Guma, CONTESTAT
07.09.2015
19:28
3199
Un procuror şi un avocat din Ceadâr-Lunga, CERCETAȚI PENAL
17.06.2015
11:01
3382
ȘAPTE persoane INCULPATE în dosarul accidentului de cale ferată din Giurgiuleşti
24.02.2015
11:30
3344
DOSARE penale pentru gestionare frauduloasă a mijloacelor financiare ale Fondului Ecologic Național
06.05.2014
15:32
4509
Înghesuială pentru funcțiile vacante de judecători. Vezi câți avocați și procurori s-au înscris în cursă
24.03.2014
10:15
2500
Toţi angajaţii unei subdiviziuni teritoriale a IGP, trimiși pe banca acuzaților
17.01.2014
15:15
3420
Consiliul Superior al Procurorilor are președinte
17.06.2026
20:40
249
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
325
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
325
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
414
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
457
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
411
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
471
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
533
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
485
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
381
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
496
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
442
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
604
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
508
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
536
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
488
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
678
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
634
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
803
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
875
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
959
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
944
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
870
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1275
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1228
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














