Stiri
Foto // Pasiunea unui fiu de prim-ministru
Monden
04.12.2013
14:32
3604


Unul dintre cei doi fii ai prim-ministrului Iurie Leancă, Marius, aflat acum la studii în Germania, a făcut o pasiune pentru fotografie.
Acesta nu se desparte de aparatul său foto și surprinde orice îi pare interesant.
Marius Leancă este implicat și în activitățile tineretului din cadrul partidului în care tatăl său este prim-vicepreședinte. Vara trecută, acesta a făcut parte din delegația tineretului liberal-democrat care a plecat în Germania să vadă cum sunt organizate acolo alegerile.
În prezent, Marius Leancă își face studiile la Institutul de Drept și Finanțe din Frankfurt, Germania.
Stiri relevante
22.07.2022
17:57
2912
Ex-premierul Leancă, cercetat PENAL. Fostul oficial a fost audiat de astăzi de PROCURORI în dosarul concesionării AIC
15.08.2019
14:35
3025
Leancă readuce în discuție ROȘIILE în care ar fi specialist Slusari. Acesta a prezentat Hotărârea Guvernului privind acordarea garanțiilor de stat și a împânzit-o cu „pătlăgele”. „Cred că mai departe discutăm în instanță”
25.07.2019
15:40
2891
Leancă, REPLICĂ pentru deputatul Slusari, care a cerut dosar penal pe numele său în legătură cu frauda bancară: „Aberații politice debitate de diletanți...”
25.07.2019
14:09
2712
DOC // Comisia de anchetă pentru elucidarea devalizării sistemului bancar cere Procuraturii Generale pornirea unui DOSAR PENAL. Este vizat ex-premierul Iurie Leancă
19.06.2019
11:19
2866
Un fost consilier al lui Iurie Leancă va lucra în echipa premierului Maia Sandu
05.06.2019
21:44
3419
Cine este membrul PAS care NU a fost de acord să fie sprijinit candidatul PSRM la funcția de spicher. Răspunsul Maiei Sandu
17.05.2019
10:53
3410
VIDEO // SOLUȚIA pentru blocajul politic - Maia Sandu să se așeze la masa de discuții cu Plahotniuc: „Năstase e un AVENTURIER, care are în spate doi oligarhi. Nu știu dacă are viziuni”
29.03.2019
13:40
3062
Guvernul MINORITAR propus de Blocul „ACUM”, „o glumă de prost gust”: „Trebuie să iasă din tranșee, să stea la masă, căci ei au venit să servească interesele cetățeanului R. Moldova”
28.03.2019
10:33
3008
Leancă, despre Blocul „ACUM”. „Nu înțeleg pentru ce au mai venit în Parlament”
30.01.2019
20:00
2175
VIDEO // Care sunt AȘTEPTĂRILE R. Moldova de la Președinția română a Consiliului Uniunii Europene: „Așteptam acest eveniment din 2014”




















Top stiri
06.07.2025
02:06
23
Alertă Cod Galben: Caniculă între 06-08 iulie 2025
05.07.2025
23:26
357
Zelenski laudă ultima discuție cu Trump: cea mai productivă întâlnire telefonică de până acum
05.07.2025
20:53
625
Exact cum se schimbă vremea în Republica Moldova pe 06.07.2025
05.07.2025
18:38
578
Comandantul armatei ucrainene întărește apărarea în regiunea Harkov în fața amenințării rusești
05.07.2025
18:03
461
Medicul dermatolog avertizează: Bronzul nu echivalează cu o piele sănătoasă și cremele SPF sunt esențiale pentru protecție împotriva cancerului de piele
05.07.2025
17:10
544
Republica Moldova își consolidează legăturile cu Elveția prin inaugurarea unui consulat onorific la Zürich
05.07.2025
16:29
670
Igor Grosu anunță planurile PAS: Tratat de aderare la UE și investiții masive pentru Moldova până în 2028
05.07.2025
15:53
517
Sucurile carbogazoase și migrenele: mit sau realitate? Experții explică influența cafeinei și zahărului asupra durerilor de cap
05.07.2025
13:57
522
Imprimarea 3D revoluționează tratamentul diabetului de tip 1 prin crearea de insule pancreatice umane care produc insulină eficientă
05.07.2025
13:50
735
China neagă sprijinul pentru înfrângerea Rusiei în Ucraina, dar aprofundează relațiile cu Moscova în contextul tensiunilor globale
05.07.2025
12:52
625
13 sfaturi esențiale pentru un somn liniștit și neîntrerupt
05.07.2025
12:49
647
Rusia doboară zeci de drone ucrainene, inclusiv în apropierea Sankt Petersburgului, fără victime sau pagube raportate
05.07.2025
11:56
821
Ucraina lovește strategic aerodromul militar rus din Voronej: depozit de bombe și avion avariat
05.07.2025
11:33
631
Trump, nemulțumit de convorbirea cu Putin despre Ucraina, sugerează sancțiuni mai dure împotriva Rusiei și discută apărarea cu Zelenski și Germania
05.07.2025
01:21
813
Siguranța centralelor nucleare din Ucraina, în pericol după noi atacuri asupra centralei Zaporojie
05.07.2025
01:09
746
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului în Gaza: Posibilitatea unui acord, mai aproape de realizare
05.07.2025
00:44
869
Ursula von der Leyen asigură sprijinul UE pentru Moldova în fața atacurilor rusești înainte de alegeri
04.07.2025
23:51
703
MAE avertizează: Manifestații importante în Serbia, sfaturi pentru cetățenii români
04.07.2025
23:45
688
Distribuirea de ajutoare umanitare în Gaza: peste 600 de morți în mai puțin de două luni, potrivit ONU
04.07.2025
22:03
1050
Ursula von der Leyen anunță 270 de milioane de euro și roaming gratuit în cadrul summitului Moldova-UE
04.07.2025
21:46
781
Primul Summit Moldova-UE: R. Moldova pregătită să inițieze negocierile de aderare la UE, afirmă liderii europeni
04.07.2025
21:34
966
Maia Sandu avertizează: Rusia nu va putea bloca aderarea Republicii Moldova la UE folosind Transnistria
04.07.2025
21:31
715
UE promite sprijin total pentru apărarea Republicii Moldova împotriva amenințărilor rusești
04.07.2025
21:26
691
Moldova la primul summit cu Uniunea Europeană: Maia Sandu subliniază pașii spre integrarea europeană și beneficiile concrete obținute
04.07.2025
21:23
784
Summit istoric Moldova-UE la Chișinău: Maia Sandu anunță debutul integrării europene cu sprijin financiar substanțial
04.07.2025
21:06
9820
Schimbări bruște de vreme în Republica Moldova pe 05.07.2025




















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri