Distribuirea de ajutoare umanitare în Gaza: peste 600 de morți în mai puțin de două luni, potrivit ONU
1350
ONU a anunțat, vineri, că 613 persoane au fost ucise în timpul distribuirii de ajutoare în Gaza, de la sfârșitul lunii mai. Din acestea, 509 s-au aflat în apropierea sediilor Fundației Umanitare din Gaza, singura organizație autorizată, sprijinită de Statele Unite și Israel.
Fundația Umanitară din Gaza (GHF) a început, pe 26 mai, să distribuie cutii cu alimente după un blocaj de peste două luni impus de Israel asupra oricărui ajutor umanitar, în ciuda avertismentelor privind riscul de foamete. Distribuirea ajutoarelor a generat scene haotice. Armata israeliană a deschis focul de mai multe ori pentru a controla sutele de palestinieni disperați.
„Am înregistrat 613 persoane ucise de la începutul operațiunilor fundației până la 27 iunie, dintre care 509 în apropierea locurilor de distribuție ale GHF”, a declarat Ravina Shamdasani, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Persoanele rămase au fost ucise „în apropierea convoaielor ONU și ale altor organizații”, a adăugat ea.
Ravina Shamdasani a explicat că cifrele sunt în schimbare constantă, deoarece Înaltul Comisar primește noi notificări despre persoanele ucise: „Încercăm să le coroborăm”, a spus ea, punctând că lipsa accesului face sarcina dificilă.
„În ceea ce privește responsabilii, este clar că armata israeliană a bombardat și tras asupra palestinienilor care încercau să ajungă la punctele de distribuție. Câte persoane au fost ucise? Cine este responsabil?”, a întrebat Shamdasani. „Avem nevoie de acces și de o anchetă independentă", a accentuat ea.
ONU și organizatiile umanitare majore au refuzat colaborarea cu GHF, declarând că aceasta servește obiectivele militare israeliene și încalcă principiile umanitare fundamentale. Fundația susține că nu au existat incidente în "apropierea" celor patru centre de distribuție și că nu a avut incidente violente acolo, a declarat Johnnie Moore, președintele său, un creștin evanghelic american apropiat al fostului președinte Donald Trump.
Israelul a început o ofensivă după un atac al mișcării islamiste palestiniene Hamas, pe 7 octombrie 2023, și a impus un blocaj umanitar asupra teritoriului palestinian. Blocajul a provocat mari lipsuri de alimente, medicamente și bunuri de bază și a fost doar parțial relaxat când GHF a început distribuțiile.
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















