FOTO // O descoperire macabră i-a răvășit pe specialiști. Femeia moartă a născut
2590
sursa: realitatea.net O descoperire macabră făcută în Italia i-a răvășit pe specialiști. Arheologii au găsit rămășițele bine conservate ale unui adult, plus oasele unui făt poziționat între picioarele adultului. Osemintele datează din Evul Mediu timpuriu, conform presei internaționale.
După o analiză atentă, s-a ajuns la concluzia că adultul, despre care s-a stabilit că era mama, deși era înmormântată, a dat naștere, împingând cumva copilul, care apoi a murit și el la scurt timp.
Rămâne un mister cum a murit femeia, cu aproape 1000 de ani în urmă. Cercetările au relevat că persoana adultă, care era însărcinată la momentul morții, avea aproximativ 25-35 de ani.
Semnele de pe craniul ei arată că a suferit o intervenție chirurgicală la creier, în stil medieval, cu cel puțin o săptămână înainte de a muri.
Natura leziunii observate în craniul antic sugerează că rănirea a fost rezultatul unei intervenții chirurgicale, mai degrabă, decât al unei traume violente. Conform cercetătorilor, femeia a mai supraviețuit cel puțin o săptămână după ce procedura a fost făcută. Femeia era în săptămâna 38-a de sarcină.
Sursa: realitatea.net
01.02.2019
17:02
21.01.2019
19:02
27.11.2018
19:30
26.10.2018
18:02
19.10.2018
18:03
02.09.2018
19:03
14.07.2018
14:01
01.07.2018
20:00
26.05.2018
19:30
05.04.2018
17:40
31.03.2018
12:04
23.03.2018
20:02
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















