Primul bărbat transgender care a NĂSCUT
2989
sursa: google.ro Un finlandez, bărbat în documentele de stare civilă, dar care s-a născut femeie, a devenit primul transgender din această ţară care a dus la termen o sarcină şi a născut, a anunţat miercuri presa locală, declanşând numeroase controverse, întrucât persoanele din Finlanda care vor să îşi schimbe sexul sunt obligate prin lege să fie sterile, informează AFP.
„Bebeluşul cântărea aproape patru kilograme şi măsura 53 de centimetri” la naştere, în urmă cu 15 zile, a declarat pentru Lannen Media această persoană transgender, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
Bărbatul, care are aproximativ 30 de ani, şi-a schimbat sexul, legal, în 2015, după mai mulţi ani de tratament cu testosteron. El a decis însă să anuleze operaţia chirurgicală de schimbare de sex, care ar fi finalizat tranziţia sa fizică, înainte de a încerca să aibă un copil cu soţul său.
În virtutea legii finlandeze, o persoană este obligată să dovedească faptul că este sterilă înainte de a putea în mod legal să îşi schimbe sexul. În practică, însă, centrele de îngrijiri medicale consideră că pacienţii lor transgender sunt de facto sterili după ce au suportat tratamente îndelungate cu testosteron.
A devenit fertilă
Dacă terapia cu hormoni este suspendată, persoana respectivă poate să devină din nou fertilă, aşa cum s-a întâmplat în cazul acestei naşteri excepţionale.
„Vreau eu oare ca societatea să îmi dicteze ce pot să fac cu corpul meu şi cu viaţa mea? Nimic nu poate să mă oprească. Sunt un om liber”, a declarat în timpul sarcinii acest bărbat transgender într-un interviu acordat celui mai mare cotidian finlandez, Helsingin Sanomat.
Finlanda este singura ţară scandinavă ce impune persoanelor care vor să îşi schimbe sexul să fie sterile, fapt care a generat critici aprinse în ultimii ani din partea organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, relatează Agerpres.
01.02.2019
17:02
21.01.2019
19:02
27.11.2018
19:30
25.10.2018
19:01
19.10.2018
18:03
02.09.2018
19:03
16.07.2018
14:48
14.07.2018
14:01
01.07.2018
20:00
26.05.2018
19:30
28.03.2018
17:40
23.03.2018
20:02
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















