Fostul purtător de cuvânt al lui Voronin îl ATACĂ dur: „Voronin a devenit pentru PCRM o povară”
2163
inprofunzime.md Valeriu Reniță, fostul purtător de cuvânt al liderului comuniștilor pe timpul când Vladimir Voronin ocupa funcția de președinte al R. Moldova, a scris o postare pe blogul său în care expune „10 motive pentru care Partidul Comuniștilor din Republica Moldova nu va reveni la putere atât timp cât la cârma lui se va afla Vladimir Voronin”.
Voronin ar vrea să revină „pe calul alb al puterii, dar îl mai așteaptă oare cineva?”, se întreabă Reniță.
„Observ că tot mai mulți comuniști de rând ajung la convingerea că Voronin a devenit pentru PCRM o povară. La rafala unui vânt politic mai puternic, el ar putea strivi partidul sub greutatea sa ca un copac mare cu rădăcinile putrezite. Dacă nu reușește o schimbare în bine a conducerii, PCRM riscă, în cel mai bun caz, să devină în următoarele cicluri parlamentare o strâmtă colivie de aur, confortabilă doar pentru câteva viețuitoare de elită”, prezice fostul purtător de cuvânt al lui Voronin.
În opinia lui Reniță, Voronin „a ratat momentul când își mai putea părăsi onorabil formațiunea ori să revină, ceea ce este și mai dificil, la drumul său politic de odinioară”.
Citiți aici „motivele eșecului politic al lui Voronin”, expuse de Valeriu Reniță.
02.10.2025
11:58
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
28.08.2024
17:30
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
29.07.2022
11:10
13.07.2022
11:55
26.05.2022
14:02
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















