Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
4895
Sursa: dcbusiness.ro Rachetele rusești non-nucleare sunt mai letale decât armele nucleare, iar Statele Unite fac o mare greșeală ieșind din tratatul privind rachetele cu rază medie și mică de acțiune (INF), susține publicația americană Foreign Policy, explicând că, procedând astfel, Washingtonul nu face altceva decât să ofere Moscovei șansa desfășurării fără opreliști a acestor sisteme.
La momentul semnării INF, elementul non-nuclear a fost tratat cu superficialitate, nefiind cunoscut potențialul real de distrugere al acestor arme, scrie mai departe Foreign Policy. Dar conflictele din Irak, din fosta Iugoslavie, Afganistan și Libia au demonstrat eficiența nebănuită, dar presupusă, a acestor arme. Prin urmare, nu este de mirare că Moscova și-a canalizat eforturile pe modernizarea respectivelor sisteme, conferindu-le funcții specifice, până acum, armelor nucleare.
Astfel, Doctrina militară a Rusiei subliniază rolul cheie al sistemelor de mare precizie în strategia de descurajare. Este vorba, printre altele, de rachete precum Kalibr și X-101, Kinjal și Iskander-K. Pentru a le face față, SUA și NATO pot crea un impresionant arsenal de rachete de croazieră care nu intră sub incidența INF, ceea ce ar determina însă Kremlinul să elaboreze sisteme non-nucleare mult mai periculoase. Misiunea Moscovei va fi substanțial ușurată dacă SUA se retrag din INF.
Teste secrete
În acest context, postul de televiziune CNBC a anunțat, citând două surse documentate, că, în secret, Rusia a testat cu succes un nou sistem antisatelit. Informația vine în contextul în care Pentagonul intenționează să amplaseze în spațiu sisteme de interceptare a rachetelor, având în vedere că testele evocate de jurnaliștii americani au fost efectuate în decembrie.
Interlocutorii televiziunii menționate au adăugat că sistemul OL-19 Nudol a fost lansat de două ori în 2018. Racheta a zburat 17 minute, parcurgând circa 3.000 de kilometri până la ținta distrusă. Arme care, conform acelorași surse, vor fi folosite împotriva sateliților de comunicații și a dispozitivelor de fotografiere aflate pe o orbită joasă a Pământului.
Sursa: dcbusiness.ro
11.06.2020
12:34
28.03.2020
22:41
15.06.2019
09:35
31.01.2019
18:30
30.01.2019
08:30
26.01.2019
10:01
23.01.2019
17:40
17.01.2019
20:00
11.01.2019
17:40
24.12.2018
17:30
20.12.2018
12:04
20.12.2018
08:50
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
















