07:59:19 21.12.2025
Stiri

Filat e CONVINS că R. Moldova va deveni membră UE în ȘASE ani

Politică 17.06.2014 15:42 Vizualizări1130
Filat e CONVINS că R. Moldova va deveni membră UE în ȘASE ani

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, este convins că R. Moldova va obține statutul de țară candidat în 2017, iar în 2020 sunt toate șansele ca R. Moldova să devină membră a Uniunii Europene.

„Împreună cu Iurie Leancă şi cu alţi colegi din echipa PLDM, am prezentat opiniei publice Planul 2020. Este viziunea noastră pentru dezvoltarea R. Moldova. Planul nostru este unul foarte realist, cu acţiuni concrete şi măsurabile. Avem patru obiective strategice de realizat până în 2020 pentru ca ţara noastră să progreseze constant: să edificăm un sistem de educaţie calitativă, să creăm oportunităţi pentru apariţia mai multor locuri noi de muncă, sa consolidăm un stat de drept fără corupţie şi să asigurăm un viitor european pentru R. Moldova”, a declarat Filat într-un interviu acordat Agenției Info-Prim.

În opinia lui Filat, R. Moldova are toate șansele să devină membră UE până în anul 2020. „O spun cu toată certitudinea că vom fi membri UE cel târziu în anul 2020. Pentru asta, până în 2017 ne propunem să obţinem statutul de ţară-candidat la aderare. De asemenea, ne propunem să valorificăm toate oportunităţile procesului de integrare europeană pentru a reintegra localităţile din stânga Nistrului în viaţa politică, economică şi spirituală a ţării, astfel încât şi concetăţenii noştri din Transnistria să poată beneficia din plin de progresul nostru spre Europa”.

Liberal-democratul a mai spus că un viitor european înseamnă un grad sporit de securitate pentru R. Moldova. „Noi considerăm că R. Moldova trebuie să aibă un viitor european, menţinând în acelaşi timp, relaţii strânse cu Rusia şi cu toţi vecinii din regiune. Avem o limbă europeană. Avem o cultură europeană. Cea mai mare parte din comerţul nostru este cu Europa. Iar cetăţenii noştri doresc condiţii europene de trai: mai multe locuri de muncă; salarii mai mari; mai mult comerţ şi investiţii; călători fără restricţii; drepturi cetăţeneşti protejate; mai multe oportunităţi pentru tineri şi femei”, a punctat sursa citată.

În același timp, ex-premierul crede că forțele care nu vor intergrarea în UE nu vor reuși să vină la guvernare după alegerile din noiembrie. „Cred că R. Moldova va alege să meargă înainte. Noi ştim ce a fost în trecut şi nu am uitat ce fel de politici au urmărit şi implementat comuniştii. Noi trebuie să ne amintim tot ce au declarat şi ce au făcut ei. Şi să ne gândim bine unde ar ajunge ţara noastră dacă ar urma calea propusă de ei. Partidul care a guvernat până în 2009 ţinea Moldova împrejmuită cu sârmă ghimpată şi spunea că este un basm regimul fără vize cu UE. Ei comparau UE cu cel de-al treilea Reich. Deci, există o diferenţă reală între tipurile de schimbări care se pot întâmpla. Noi lansăm Planul 2020 pentru că noi credem că Moldova trebuie să meargă pe calea cea dreaptă spre mari şi importante schimbări în bine”, a conchis liberal-democratul.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
20.12.2025 08:36 671 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte