FOTO // FEMEIE, protagonistă a unor IMAGINI care au devenit virale pe internet
2684
Sursa: digisport.ro Nora Franchini (54 de ani) a decis să-şi tatueze pe spate faţa căpitanului naţionalei Argentinei, Lionel Messi. Femeia a devenit faimoasă după ce a făcut acest gest şi a postat fotografiile pe reţelele de socializare.
Femeia susţine că ştia de la început că decizia li se va părea ciudată celor din jur, dar motivul pentru care a ales să-şi tatueze chipul lui Messi a fost prea puternic.
„În ziua în care l-am văzut plângând la Cupa Mondială, stând singur şi plângând, m-am decis să mi-l tatuez. Ştiam că a doua zi poporul îl va ucide şi l-am tatuat. Fiul meu mi-a transmis dragostea pentru Messi şi acum cred că sunt mai fanatică decât el. Am făcut asta pentru felul lui de a fi, nu pentru jucătorul de fotbal Messi.
Tot ce vreau este să-l îmbrăţişez. E singurul lucru pe care îl vreau, nimic mai mult. Alegerea mea este ciudată din cauza vârstei pe care o am, este al şaselea sau al şaptelea tatuaj pe care mi-l fac, dar acesta este altceva. Au fost şase ore fără oprire, a fost un gest curajos, dar am vrut să fac asta într-o singură sesiune. Am plâns acolo, amintindu-mi de Messi, am plâns cu emoţie. Tatuajul este uimitor”, a declarat Nora Franchini.
Potrivit spuselor ei, cele șase ore în care a durat sesiunea de tatuaj au fost foarte dureroase, dar le-a îndurat printre lacrimi în timp ce îşi amintea de starul argentinian.
Argentina a pierdut finala Cupei Mondiale din 2014 în faţa Germaniei, scor 0-1 (după prelungiri). Gotze a înscris atunci golul victoriei nemţilor, din pasa lui Schurrle.
Sursa: digisport.ro
25.01.2019
20:03
22.01.2019
08:02
17.01.2019
16:05
17.01.2019
15:02
16.01.2019
18:05
21.12.2018
19:30
19.12.2018
18:30
17.12.2018
18:05
14.12.2018
19:02
30.11.2018
13:39
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















