20:05:49 05.07.2025
Stiri

Experții Băncii Mondiale recomandă ANULAREA pensiilor privilegiate pentru judecătorii din R. Moldova și creșterea cheltuielilor pentru asistența socială

Economie 30.11.2019 18:31 Vizualizări4419
Experții Băncii Mondiale recomandă ANULAREA pensiilor privilegiate pentru judecătorii din R. Moldova și creșterea cheltuielilor pentru asistența socială

Cheltuielile pentru asistența socială în Republica Moldova sunt cele mai mici din regiune, iar eficacitatea lor este redusă, notează un raport al Oficiului Băncii Mondiale la Chișinău. Deși autoritățile susțin că sprijină familiile sărace, prestația este deseori prea mică pentru ca acestea să iasă din sărăcie extremă. Totodată, experții Băncii Mondiale recomandă anularea pensiilor privilegiate pentru judecători și militari și armonizarea acestora la sistemul general de pensii.

Reprezentanții Băncii Mondiale consideră că volumul cheltuielilor pentru asistența socială în Republica Moldova este mic față de țări comparabile. În contextul în care sărăcia este relativ mare, ajutorul social are o acoperire extrem de redusă, prestațiile nu sunt adecvate și există puține stimulente pentru ca beneficiarii de asistență socială să se angajeze în câmpul muncii, spune specialistul în protecție socială, Roman Zhukovskyi.

„Majoritatea acestor resurse merg către cei săraci, dar dacă ne uităm la cele mai sărace categorii, foarte multe familii nu primesc aceste beneficii, care mai sunt și subfinanțate. R.Moldova are o rată de sărăcie considerabilă și sunt categorii care sunt foarte sărace, în special, familiile cu mulți copii sau familiile monoparentale. Această categorie beneficiază cel mai puțin de acest program”, afirmă Zhukovskyi, citat de radiochisinau.md.

Datele Băncii Mondiale arată că ajutorul social și ajutorul pentru perioada rece a anului consumă circa 40 la sută din bugetul alocat pentru asistență socială. Experții susțin că programul de ajutor social trebuie să fie reconceput, astfel încât, familiile cu mulți copii și adulții apți de muncă să simtă beneficiile acestuia. Totodată, Oficiul Băncii Mondiale în Moldova, recomandă anularea pensiilor privilegiate pentru judecători și militari. Acest lucru ar asigura echitate în rândul pensionarilor, mai spune Roman Zhukovskyi.

CITIȚI și INIȚIATIVĂ PAS // Judecătorii ar putea fi privați de SUPER-PENSII și de indemnizația de 20 000 de euro

„În prezent pensia judecătorilor este de 5 ori mai mare decât pensia medie, iar pensia militarilor - de 2,6 ori. Sunt mai multe căi prin care noi putem să convertim aceste pensii. Acest lucru va face sistemul de pensii mai echitabil”, calculează sursa citată.

Anterior, în cadrul unei întrevederi cu conducerea Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că optează pentru determinarea unui concept cu privire la reforma sistemului de pensii pentru structurile de forță, plafonarea pensiilor și determinarea cuantumului pensiilor care vor fi supuse indexării.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte