Ex-ministrul Educației din România e sigur că Igor Șarov este cel mai bun candidat la funcția de RECTOR al Universității de Stat din Moldova: „O garanție a drumului USM înspre excelență”
2560
Ex-ministrul Educației Igor Șarov a avut astăzi o discuție telefonică cu Sorin Mihai Cîmpeanu, Rectorul Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Președintele Consiliului Național al Rectorilor din România și președinte al Asociației Universităților Francofone. Sorin Mihai Cîmpeanu a deținut anterior funcția de Ministru al Educației și Cercetării Științifice, prim-ministru interimar al Guvernului României și Ministru Interimar al Afacerilor Interne. Subiectul discuției a fost învățământul superior în aspect european și internațional.
„Unul din principalele deziderate pe care le urmăresc universitățile de excelență este integrarea în circuitul mondial al valorilor, ca partener în structuri academice de colaborare internațională, ceea ce constituie nu doar motiv de atractivitate, dar și o esență a creșterii rolului universității în viața publică, prin aceasta fiind direct RESPONSABILĂ de calitatea vieții în societate. Am discutat despre valențele autonomiei universitare și responsabilitatea publică izvorâtă din acestea”, scrie Igor Șarov pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Igor Șarov, despre PRIORITĂȚILE sale în funcția de rector al USM: „Vreau să spun câteva ADEVĂRURI, adesea ocolite, subînțelese dar nespuse direct…”
Totodată, Șarov spune că, Sorin Mihai Cîmpeanu consideră candidatura sa la rectorat ca o garanție a drumului USM înspre excelență și, în caz de succes, și-a manifestat toată disponibilitatea pentru o colaborare astfel încât USM să fie pusă pe harta internațională a valorilor, acolo unde îi este locul. În mod specific, Cîmpeanu și-a manifestat întreaga disponibilitate a sa și a structurilor universitare în care este implicat pentru a deschide cât mai multe linii de colaborare cu USM, cu scopul creșterii condițiilor de muncă ale cadrelor didactice și de cercetare, precum și internaționalizarea activităților studenților.
În același timp, Șarov a venit și cu un mesaj la finalul campaniei candidaților pentru funcția de rector al USM. Ex-ministrul Educației remarcă faptul că aceste alegeri sunt despre studenți, cadrele didactive și viitorul acestora și mai puțin despre persoana viitorului rector.
Citește și: DOC // CURAJ: Ministrul Șarov a emis un ORDIN prin care interzice accesul persoanelor străine, fie DEPUTAȚI, miniștri sau șefi de stat, în instituțiile de învățământ, inclusiv WC-uri
„Dragii mei, aceste alegeri sunt despre voi, despre viitorul vostru și mai puțin despre persoana viitorului rector. Este despre viitorul cadrelor didactice și de cercetare care ne-au împărtășit nevoile lor pentru a putea face ceea ce iubesc: să transmită tinerei generații cunoștințele, aptitudinile, dragostea lor pentru meserie, pentru a transmite mai departe patrimoniul intelectual și spiritual care face din noi excepționala comunitate a USM. Este despre dorința pe care mi-au împărtășit-o studenții de a fi parte dintr-o comunitate universitară în care excelența și etica sunt firescul normalității. Ca un slujitor al universității noastre, am fost fericit să constat și în această campanie că dezideratele voastre au fost, sunt și vor fi sus pe agenda mea. Pe parcursul acestei campanii, entuziasmul meu a crescut pentru că am regăsit în fiecare dintre dvs. aceleași preocupări ca ale mele”, scrie Șarov în mesajul său.
Acesta mai spune că a fost foarte atent la propunerile și ideile tuturor și a sesizat o mare dorință de schimbare, de a transforma USM într-o instituție-etalon în domeniul educației. Șarov este convins că USM, dar în mod special corpul didactic USM poate contribui în mod iminent și exemplar la dezvoltarea societății, acest fapt fiind imposibil fără o educație dezvoltată.
„USM trebuie să devină lider în deschiderea și descoperirea de noi căi și soluții, precum și un promotor activ al interconectării cu occidentul. Rolul USM în viața Republicii Moldova este unul de factor activ, promotor al progresului și modernizării în societate. Excelența academică, performanța cercetării și responsabilitatea publică sunt obiectivele care ne vor susține să realizăm ÎMPREUNĂ acest deziderat. A fi ales în serviciul comunității este o mare onoare și responsabilitate, iar a fi în serviciul Universității de Stat din Moldova este un caz unic. Cred cu toată tăria că, mai mult ca niciodată, acum este momentul să ne demonstrăm forța și capacitatea ca împreună, uniți și solidari, să depășim această perioadă de extremă încercare și să construim un viitor integru și democratic pentru USM. Să ne asumăm responsabilitatea pentru viitor și să trasăm ÎMPREUNĂ un demers cu responsabilitate și discernământ”, adaugă ex-ministrul.
Igor Șarov spune că este pregătit de a-și asuma funcția de rector al USM și a mulțumit contracandidatilor săi pentru participarea în această campanie.
„Alegerea în funcția de rector va desemna faptul că voi fi primul dintre excelenți. Sunt pregătit și conștient de această responsabilitate importantă. Vă îndemn să aveți încredere în mine și exprim considerația mea pentru fiecare dintre dumneavoastră și contracandidaților mei cărora le mulțumesc pentru participarea în această campanie, fiecare indiferent de domeniul excelenței sale își va regăsi interesele și dezvoltarea în strategia și viața de zi cu zi a universității. Suntem și vom rămâne o comunitate în care să îți facă plăcere să te regăsești dis-de-dimineață”, a conchis Șarov.
Amintim că mâine, 9 decembrie, va fi ales noul rector al USM.
27.01.2026
17:06
3590
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
24.02.2021
13:59
2885
Rectorul ales al USM, Igor Șarov, ÎMPIEDICAT să-și exercite mandatul, deși a fost ales cu două luni în urmă. Consiliul de Administrație al USM a cerut președintelui Maia Sandu, spicherului și premierului să intervină
03.02.2021
13:01
2132
Rectorul ales al USM, întâlniri la Președinția României, dar și la Ministerul Educației de la București. Igor Șarov face bilanțul vizitei în România
27.01.2021
10:10
1467
Rectorul ales al USM, primul pas spre colaborarea cu UE. Igor Șarov: „Voi acționa pentru ca toate oportunitățile oferite de UE să fie valorificate în folosul întregii comunități academice a universității noastre”
26.01.2021
14:36
2414
Ministerul Educației oferă EXPLICAȚII cu privire la nesemnarea ordinelor de numire în funcție a rectorilor USM și UTM. Șarov și Bostan mai au de asteptat câteva săptămâni, după ce unele „persoane fizice au CONTESTAT alegerile”
16.12.2020
19:49
3054
Fostul ministru al Educației, Igor Șarov, noul RECTOR al Universității de Stat din Moldova
09.11.2020
09:57
8442
Prima declarație făcută de ministrul DEMIS Igor Șarov, cel care și-a permis să-l pună la respect pe Igor Dodon
23.09.2020
15:45
3036
Premierul Ion Chicu i-a cerut ministrului Șarov să întreprindă măsuri în privința profesorului de la Ocnița, care ar fi făcut propagandă împotriva lui Igor Dodon. „Susțin toate măsurile pentru a diminua implicarea școlii în politică”
17.09.2020
19:01
3160
DOC // CURAJ: Ministrul Șarov a emis un ORDIN prin care interzice accesul persoanelor străine, fie DEPUTAȚI, miniștri sau șefi de stat, în instituțiile de învățământ, inclusiv WC-uri
16.09.2020
22:53
5503
Dodon îl AMENINȚĂ cu DEMISIA pe ministrul Șarov: „O să-l rugăm să se documenteze. Dacă nu poate să se documenteze, atunci se pot lua și alte decizii, inclusiv politice... Dacă aș dori, atunci mâine ar fi demis...Răbdăm puțin...”
12.06.2026
21:54
377
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
381
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
390
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
662
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
540
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
538
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
558
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
544
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
836
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
984
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
1055
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
959
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
945
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
971
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
888
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
805
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
769
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
813
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
712
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
753
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
785
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
796
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
909
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
897
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
735
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
716
Horoscopul zilei 11.06.2026
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














