Europa o coteşte spre est: UE să-şi „reînnoade” relaţiile cu „marea Rusie”
1625
sursa: google.ro Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut vineri că Uniunea Europeană (UE) trebuie să-şi „reînnoade” relaţiile cu „marea Rusie”, ţară cu care relaţiile s-au deteriorat puternic după sancţiunile aspre impuse de europeni ca răspuns la criza ucraineană, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Crede cineva la modul serios că ne putem gândi la Europa fără să ţinem cont de marea Rusie?”, a declarat Juncker în timpul unui discurs susţinut în faţa studenţilor la Universitatea din Luxemburg.
Rusia este „primul nostru mare vecin, cu care trebuie într-un fel - şi fără a uita de conflictele care există - să reînnodăm în mod clar!”(relaţiile), a adăugat el.
„Teritoriul UE este de 5,5 milioane de kilometri pătraţi, e foarte puţin”, a insistat Juncker, amintind cu titlu de comparaţie că „Rusia singură are un teritoriu de 17,5 milioane de kilometri pătraţi”.
Dintre cele 44 de ţări care se află pe continentul european, 27 au apărut după prăbuşirea Zidului de la Berlin, „cu toate conflictele încă nesoluţionate, unele încă îngheţate, pe care le-a adus acest lucru”, a spus Juncker, cu referire la criza europeană, dar şi la tensiunile pe marginea teritoriilor separatiste susţinute de Moscova în Republica Moldova şi Georgia, subliniază AFP.
Relaţiile dintre Bruxelles şi Moscova s-au degradat substanţial după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014. Atunci când separatiştii proruşi au lansat o ofensivă în estul Ucrainei, UE a acuzat Moscova că-i susţine pe ascuns, acuzaţie dezminţită de Kremlin, şi a ripostat cu aspre sancţiuni economice inclusiv la adresa băncilor, companiilor petroliere şi din sistemul de apărare rus.
Divergenţele s-au agravat şi mai mult după intervenţia armatei ruse în susţinerea regimului lui Bashar al-Assad în Siria.
Însă europenii „nu sunt stăpânii lunii”, a pledat Juncker, aducând la cunoştinţă că UE va traversa un declin demografic şi economic în anii ce vor urma.
În câţiva ani, UE va reprezenta 15% din bogăţiile mondiale produse, comparativ cu un sfert cât reprezintă acum şi „nicio ţară europeană nu va avea mai mult de 1% din populaţia mondială şi nu va mai fi membră a G7 în următorii 25 de ani”, a avertizat preşedintele Comisiei Europene.
Jean-Claude Juncker, adeptul glumelor, a spus cu privire la declinul demografic: „Comisia ştie să facă tot, însă nu putem organiza libido-ul continental. Asta e, populaţia va continua să scadă!”.
„Se poate vedea uşor că singura soluţie, singura ieşire care poate exista pentru Europa este integrarea europeană”, a mai pledat Jean-Claude Juncker.
28.03.2025
17:14
12.03.2024
11:14
26.04.2022
10:12
15.10.2021
09:41
01.12.2020
10:11
22.02.2019
12:00
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
24.01.2019
09:01
23.01.2019
17:40
18.01.2019
13:39
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global

















