05:13:00 28.12.2025
Stiri

Efrim: „Ce facem dacă PLDM ia 60% la ALEGERI? Decizia CC în privința lui Filat nu poate să se întindă toată viața”

Politică 17.07.2014 17:25 Vizualizări2766
Efrim: „Ce facem dacă PLDM ia 60% la ALEGERI? Decizia CC în privința lui Filat nu poate să se întindă toată viața”

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, consideră că anunțul făcut de CEDO în privința cererii depuse de PLDM și Vlad Filat nu înseamnă că s-a dat dreptate deciziei Curții Constituționale (CC) din 22 aprilie 2013, atunci când liderului liberal-democraților i s-a interzis să mai ocupe funcția de premier.

„Acest anunț al CEDO a fost interpretat și nu poate fi vorba că s-a dat dreptate deciziei CC. Ce se întâmplă dacă PLDM cu Vlad Filat în frunte acumulează la alegeri 40-60% din voturi? Acea hotărâre, care în opinia mea e lipsită de logică, nu poate să se întindă pentru toată viața. CC nu poate stabili pedepse. Vlad Filat a avut de suferit de pe urma deciziei politice luată de două partide. De ce Filat să suporte consecințele, iar eu sau Iurie Leancă să fim ok? Aici e lipsa de logică”, a declarat Efrim în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la Unimedia.

Potrivit ministrului Justiției, R. Moldova ar putea suporta consecințe, dacă se va insista și după alegeri pe această decizie a CC din 2013. „Dacă nu va fi validat mandatul de deputat, atunci R. Moldova ar putea fi condamnată la CEDO. Este deja un precedent în acest sens”, a menționat Efrim.

„Sper că CC va da o interpretare propriei sale hotărâri. Deocamdată, e neclar ce va fi”, a conchis ministrul.

Menționăm că și adjunctul său, viceministrul Justiției Nicolae Eșanu, a afirmat, cu referire la același subiect, că „CEDO niciodată nu a examinat și nici nu este abilitată cu dreptul de a examina constituționalitatea, legalitatea sau temeinicia unui act adoptat la nivel național. Curtea Europeană examinează exclusiv cererile privind încălcarea unui drept garantat de Convenție. Astfel, cei care afirmă că în cauza Filat vs. Republica Moldova CEDO a confirmat celebra hotarâre a Curții Constituționale ori nu cunosc materia, ori trișează”.

Amintim că, în 2013, democrații și comuniștii din Parlament au votat pentru demiterea Guvernului Filat 2, după scandalul provocat de moartea unui om la o vânătoare din „Pădurea Domnească”, cu participarea procurorului general de atunci Valeriu Zubco.

Președintele Nicolae Timofti l-a propus, ulterior, tot pe liderul PLDM, Vlad Filat, la funcția de premier, decret anulat de Curtea Constituțională condusă de fostul prim-vicepreședinte al PLDM, Alexandru Tănase.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
27.12.2025 08:05 711 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte