Edouard Balladur, fost premier al Franței și figură marcantă a dreptei, a murit la 97 de ani

Edouard Balladur, fost prim-ministru al Franței și una dintre figurile marcante ale dreptei franceze, a murit luni, 31 august, la vârsta de 97 de ani.

Considerat „un servitor exigent” pentru Franţa, „un mare om de stat” şi „o referinţă”, fostul premier Edouard Balladur a încetat din viaţă la 97 de ani, potrivit anunţului făcut de familia sa.

Balladur a fost ultimul prim-ministru al lui Francois Mitterrand, între martie 1993 şi mai 1995. În istoria politică va rămâne drept „prietenul de 30 de ani” al lui Jacques Chirac, care i-a devenit rival în timpul aprigei campanii prezidenţiale din 1995, campanie ce i-a pus capăt ambiţiilor la cel mai înalt nivel al statului.

El „avea Franţa în inimă. I-a fost un servitor exigent, cumpătat, devotat”, a reacţionat pe X preşedintele francez Emmanuel Macron.

„A fost un om de stat cu spirit reformator şi va rămâne o referinţă pentru mulţi bărbaţi şi femei din familia sa politică”, a subliniat premierul francez Sebastien Lecornu.

„Pierd un om care a fost pentru mine un exemplu, un mentor şi un prieten”, a declarat, cu regret, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, care în tinereţe i-a fost ministru al bugetului. „Nu aş fi avut cariera politică pe care am avut-o fără încrederea sa”, a adăugat el.

„Căutând să convingă şi niciodată să seducă, el a fost unul dintre acei politicieni care au o părere înaltă despre alegători pentru că au o idee nobilă despre Franţa”, a afirmat liderul partidului Les Republicains (LR, dreapta), Bruno Retailleau.

Preşedintele Senatului francez, Gerard Larcher (LR), a salutat la rândul său „un mare om de stat” care a „încarnat o anumită idee despre autoritatea statului, rigoarea bugetară şi responsabilitatea politică”.

La 35 de ani, Edouard Balladur a intrat în cabinetul lui Georges Pompidou, pe atunci premier al lui Charles de Gaulle. În timpul evenimentelor din mai 1968 – revolta studenţească urmată de o grevă generală masivă – el a participat, alături de Jacques Chirac, la negocierile pentru acordurile de la Grenelle, semnate între sindicate şi guvern.

Ulterior, şi-a urmat mentorul Pompidou, devenit preşedinte al Franţei, la Palatul Elysee, mai întâi ca secretar general adjunct, apoi ca secretar general al preşedinţiei. După aceea, Jacques Chirac, ajuns preşedinte al partidului de dreapta RPR, s-a întors la el în anii 1980 pentru a-l readuce în prim-planul vieţii politice şi l-a numit puternicul său ministru al economiei.

În 1988, Francois Mitterrand este reales pentru al doilea mandat în fruntea statului. Dreapta pierde atunci alegerile legislative.

Revanşa dreptei vine însă cinci ani mai târziu, la legislativele din 1993, când victoria sa îl obligă pe preşedintele socialist la o nouă coabitare.

Lider al dreptei, Jacques Chirac nu doreşte să revină în funcţia de prim-ministru. Astfel, el îi lasă postul lui Edouard Balladur, care preia conducerea guvernului.

Adesea descris ca un mare burghez plin de trufie sau ca un „om onest” cu un stil uşor învechit, Balladur ajunge totuşi un prim-ministru popular. Imaginea sa de om rezervat, dar ferm, se consolidează în acea perioadă.

Sprijinit de majoritatea opiniei publice şi de o parte importantă a dreptei franceze – inclusiv de Nicolas Sarkozy, pe atunci tânăr ministru al bugetului şi viitor preşedinte –, el îşi anunţă în ianuarie 1995 candidatura la alegerile prezidenţiale.

Mult timp, sondajele îl dau favorit pentru primul tur. Dar, pe măsură ce săptămânile trec, avansul său se erodează, iar în final Jacques Chirac se califică în turul doi şi este ales preşedinte în faţa socialistului Lionel Jospin.

Acest eşec marchează sfârşitul ambiţiilor sale naţionale. Bătălia fratricidă dintre cei doi prieteni „de 30 de ani” – expresie ce îi aparţine lui Chirac – va diviza pe termen lung dreapta franceză.

Retras din viaţa politică activă, Edouard Balladur este ulterior pus sub acuzare pentru suspiciuni de finanţare ocultă a campaniei prezidenţiale din 1995, prin intermediul unor comisioane secrete legate de contracte de armament cu Pakistanul.

În 2021, el este achitat de Curtea de Justiţie a Franţei. În schimb, fostul său ministru al apărării, Francois Leotard, astăzi decedat, este condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, potrivit Agerpres.