Durleșteanu, care a DESCHIS calea spre alegerile parlamentare ANTICIPATE, a DEZVĂLUIT cum i-a pus ȘAH-MAT lui Igor Dodon: „Vă zic exact cum a fost. Am fost singură acasă, am închis telefonul…”
4900
Fostul candidat al socialiștilor la funcția de premier, Mariana Durleșteanu, a povestit cu lux de amănunte cum i-a pus șah-mat lui Igor Dodon, deschizând astfel calea spre alegerile parlamentare anticipate. Aceasta susține că avea în minte retragerea încă de la finele lunii februarie, însă s-a gândit strategic când să emită declarația – în momentul în care Igor Dodon și reprezentanții fracțiunii socialiștilor erau la consultările organizate de președintele Maia Sandu.
Potrivit Marianei Durleșteanu, dacă pe 16 martie nu făcea acea declarație prin care anunța că se retrage din cursa pentru funcția de premier propus de majoritatea PSRM-Șor, atunci astăzi R. Moldova avea un guvern funcțional și nu putea fi vorba de alegeri anticipate.
„Dacă acceptam și nu declanșam această ieșire, atunci, cel mai probabil, era acum un guvern. Credeți-mă, decizia mi-a aparținut mie. Eu cred că a fost o contribuție din partea mea pentru declanșarea alegerilor anticipate, iar contribuția aceasta a fost conștientă. M-am retras pentru că, la un moment dat, mi-am dat seama că trebuie să fiu împăcată cu conștiința mea. Nu m-a sunat niciun ambasador străin acreditat în R. Moldova. Eu sunt împăcată cu conștiința mea și am făcut-o pentru ca să am conștiința curată. Văzând toate jocurile și absurdul politic – anticipate, nu anticipate – am decis să mă retrag. Eu am făcut-o pe 16 martie, dar decizia era luată de la sfârșitul lunii februarie”, a povestit Mariana Durleștenu ieri-seară, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
În același context, Mariana Durleștenu a explicat că nu a ales întâmplător data de 16 martie.
„Eu înțelegeam că, dacă nu mă retrag… nu voiam să se ajungă până pe data de 24 martie (expirau trei luni de la demisia Guvernului Chicu n.r.). Declarația prin care mi-am anunțat retragerea am început s-o pregătesc la finele lunii februarie. Singură mi-am scris-o. Tot eu am decis momentul în care să mă retrag (în clipa în care Igor Dodon era la consultările cu președintele Maia Sandu și nici nu știa de retragerea Marianei Durleșteanu n.r.).
(râde) Cum s-a întâmplat de fapt. Eu știam de consultările organizate de Maia Sandu pe 16 martie. Pe data de 15 martie ele au fost anunțate. Eu în toată perioada ceea spuneam că doamna președinte trebuie să invite partidele la dialog. M-am uitat la agenda consultărilor – la ce oră intră fiecare fracțiune. Eu am spus anterior că reprezentanții Partidului „ȘOR” nu trebuie să fie în lista celor care mă propun la funcția de premier, deoarece nu accept acest lucru. În momentul în care am văzut că doamna Marina Tauber, pe care nu o cunosc, a ieșit de la consultări și a declarat că susține candidatura mea… Nu că am fost șocată… Eu nu pot să am nimic în comun cu fracțiunea Șor. Am zis că nu accept așa ceva. După aceea am văzut declarațiile domnilor Andrian Candu, Pavel Filip și Alexandr Slusari…
Evident că ultimii la consultări au fost reprezentanții socialiștilor. Știam clar ora la care merg ei și ce urmează după asta – trebuia să iasă doamna președinte.
Vă zic exact cum a fost. Am fost singură acasă, am închis telefonul. Urmăream declarațiile făcute după consultări, pentru ca să-mi fac o concluzie. La ora 15.00, atunci când a intrat fracțiunea socialiștilor am înțeles că vor încheia cu același mesaj – ce a spus doamna Tauber. Știam că la 15.40 domnul Dodon trebuia să iasă de la consultări. Astfel, la 15.33 am publicat declarația. Dacă o făceam mai târziu… Nu că voiam să fac cuiva rău, doar că era prea târziu din punct de vedere… Nu puteam să accept să se încheie consultările la fel cum fuseseră deschise – Șor plus socialiștii în susținerea mea.
Eu vin din business, iar acolo este așa o înțelegere – dacă ai agreat ceva, atunci faci. Altfel nu poate fi vorba de o înțelegere. Așa a și fost. Nu am avut ca scop să-l pedepsesc pe Igor Dodon pentru că nu s-a ținut de cuvânt. Nu am vrut să fac nimănui rău, doar că eu am agreat ceva, dar, din păcate, nu s-a îndeplinit”, a conchis Mariana Durleșteanu.
De menționat că Mariana Durleșteanu va fi cap de listă la alegerile parlamentare anticipate pe listele Partidului „Legii și Dreptății”, pe care-l conduce generalul Nicolae Alexei.
02.03.2026
21:09
784
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
20.08.2025
22:10
6011
VIDEO // Voronin l-a TURNAT în direct pe partenerul de bloc Dodon: ,,În kuliokul pe care Plahotniuc i l-a întins lui Dodon erau fix 860 de mii de euro..."
13.06.2022
11:35
14285
Un ex-candidat la funcția de PREMIER, propus de Dodon, explică de ce PSRM nu este un partid de stânga. „PSRM-ul lui Dodon va fi doar o MOMEALĂ geopolitică antisocială, care va continua FURTURIE și corupția și va mări catastrofa”
27.05.2022
12:45
5699
Mariana Durleșteanu, cea care a REFUZAT oferta lui Dodon de a deveni PRIM-MINISTRA R. Moldova, propuneri CONSTRUCTIVE pentru guvernare. Măsurile URGENTE pentru a face față recesiunii economice, inflației, crizei energetice și alimentare
25.05.2022
07:56
15275
DOC // La nicio zi de la reținerea lui Igor Dodon, „Moldovagaz”, filiala „Gazprom”, cere MAJORAREA până la 24 de lei a tarifelor la gaze pentru cetățeni
24.05.2022
07:30
3823
Procurorii și ofițerii SIS au descins cu PERCHEZIȚII acasă la Igor Dodon. Fostul președinte este bănuit de TRĂDARE de patrie, corupere pasivă și îmbogățire ilicită
04.05.2022
13:14
4299
Portavocea Kremlinului, Igor Dodon, este ÎMPOTRIVĂ ca UE să consolideze capacitățile ARMATEI NAȚIONALE, în condițiile în care există PERICOLE din partea trupelor din Transnistria. Socialistul vrea doar BANI de la UE
01.06.2021
13:51
3787
DOC // Candidații propuși de Mariana Durleșteanu și generalul Alexei pentru funcția de DEPUTAT
23.03.2021
11:42
3437
Mariana Durleșteanu vine cu noi JUSTIFICĂRI despre RETRAGEREA sa din cursa pentru funcția de premier: „Rog să nu mai faceți filme de GROZĂ privind presiunile asupra mea. Singura presiune a fost existența…”
18.03.2021
09:22
7064
Duleșteanu vine cu noi EXPLICAȚII privind retragerea subită din cursa pentru funcția de premier: „Am știut că pe la spatele meu se jucau scenarii diferite…”
02.03.2026
21:12
304
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
732
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
408
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
398
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
439
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
510
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
425
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
470
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
449
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
738
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1096
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
486
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
549
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
586
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
714
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1192
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
827
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
783
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
854
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
795
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
873
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
921
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
1152
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
1109
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
1140
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














