Iubiri celebre // Dragostea ce a inspirat o muzică divină

Viață pe măsura geniului // Enescu și Măruca

Poate dacă n-ar fi fost atât de îndrăgostit, dar și atât de nefericit în iubirea lui pentru prințesa Măruca, George Enescu nu ar fi dăruit lumii o muzică atât de tulburătoare...

La 16 ani, dădea primul său concert la Ateneul Român, sub privirile reginei Elisabeta, care i-a oferit ocazia de a-și demonstra talentul și în saloanele de la Peleș. Peste doi ani, are loc prima audiție a Poemei Române, când adolescentul timid este uluit de farmecul tinerei prințese Măruca Cantacuzino și se îndrăgostește fără speranță de femeia căreia i-a dedicat opera „Oedip“.

Misterioasă și fascinantă

Măruca era una dintre cele mai curtate femei din boierimea antebelică. Se căsătoreşte cu Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea, primind titlul de prinţesă la care nu va renunţa niciodată. „Era uneori ciudată şi avea o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul său plac, fără să-i pese de critici. Măruca avea manii şi una dintre ele era de a sta aproape în întuneric”, o descria Regina Maria. Soțul o caracteriza drept „bizară, cu toane, extravagantă. Avea stări depresive sau de exuberanţă ca şi încercări de sinucidere. Credea în fantome, în spiritism”.

Umbre şi lumini

Peste opt ani, frumoasa Măruca îl reîntâlneşte pe Enescu. Descrie întâlnirea şi impresiile pe care i le-a lăsat galantul Enescu în volumul său de memorii: „Zeu sau demon este această siluetă de titan ieşită din trăsnet... Destinul în persoană. Vorbea încet, fără să mă privească... Fiecare cuvânt al său rezona în pieptul meu ca şi când misterul însuşi ar fi vorbit... fiinţa sa... ducea cu ea toată bucuria universului... Ghiceam că în adâncul lui mocnea puterea furtunilor şi a primejdiilor, cu o ameninţare latentă ce mărea atracţia extraordinară pe care o emana...”.

Cântăreț de curte

Legătura cu Enescu n-a fost însă o problemă delicată pentru Măruca, deși Enescu accepta cu toată spaima lui de penibil să fie „cântăreț de curte” la Palatul Cantacuzino. Toată lumea știa în ce calitate se afla el acolo. Ani întregi, Enescu îndura priviri ironice cu stoicism de dragul prințesei sale...

Plecarea inevitabilă a muzicianului din ţară o amărăşte pe iubita sa, dar o face mai conştientă de intensitatea propriilor trăiri.

După o aventură cu un lord englez şi după ce primise suficiente dovezi că Enescu se căia pentru o ceartă necugetată, Măruca ajunge la Paris, la cel care o aştepta cu inima sfâșiată. În 1928, însă, pe cărarea Mărucăi intră Nae Ionescu.

Așteptare sfâșietoare

Compozitorul își reia seria concertelor în străinătate și stă departe de țară. Îi trimite iubitei 40 de scrisori sfâșietoare, pline de dor. În 1928, Mișu Cantacuzino moare. Măruca își amenajează un salon de primire într-o căsuță în spatele palatului. Aici îl cunoaște pe filosoful Nae Ionescu. În ciuda diferenței de vârstă, legătura lor durează aproape șapte ani, timp în care Enescu așteaptă ca Măruca să se întoarcă la el.

Disperarea

Când prințesa împlinește 56 de ani, Nae Ionescu o lasă. Măruca, într-o depresie cumplită, își dă foc... În timpul acestei îndelungi suferinţe, Enescu a suportat financiar cheltuielile cauzate de boală şi a vegheat-o îndeaproape. După un timp, prinţesa şi-a revenit. Cu fața desfigurată de flăcări, acceptă în sfârșit să-i devină soție.

„Singuri vom fi de acum înainte, în Cosmos, el şi cu mine. Şi unul prin altul vom participa la tot ceea ce este bucurie sau durere pe pământ şi dincolo de el”