Dodon recunoaște AUTENTICITATEA imaginilor cu „kuliokul”, dar apelează la un SUBTERFUGIU juridic pentru a scăpa. „Sunt filmări din luna iunie 2019… nu au fost autorizate și nu pot fi folosite în procese penale. Gata, mai mult nu au nimic”
4906
Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, recunoaște autenticitatea imaginilor din iunie 2019, atunci când fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, i-a întins o pungă neagră cu calendar (în care s-ar fi aflat bani pentru finanțarea PSRM), dar susține că nu poate fi tras la răspundere, deoarece filmarea respectivă nu a fost autorizată. În acest context, Dodon afirmă că nu are de gând să fugă din R. Moldova, așa cum au sperat oponenții săi.
„Mulți sperau că voi pleca din R. Moldova, inclusiv oponenții politici. Nu am de gând să plec din republică. Am văzut că unii au spus că Dodon și-a luat cetățenia rusă… Nu am cetățenia altui stat și nici nu intenționez… Cetățenia rusească poate să-mi trebuiască doar dacă voi dori să fiu angajat într-o companie de stat în Rusia, dar nu am așa planuri, eu rămân în R. Moldova. Oferte am, dar rămân în R. Moldova. Familia e tot aici, sunt pe loc, alături de colegi”, a declarat Dodon ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la Prime TV.
Socialistul afirmă că nu i-ar fi frică de dosare penale și că dosarul „kuliok” nu ar avea nicio perspectivă, deoarece imaginile au fost făcute cu o cameră ascunsă și nu au fost autorizate de procurori.
„Am fost patru ani președinte, iar doi ani jumătate am luptat cu regimul acela care a fost. Ce pot să-mi incrimineze mie? Se discută mult despre sacoșa ceea… „kuliokul”. Vreau să punem punct. Ce este acolo? Este un personaj politic, care era sub presiune să fugă din Moldova și încearcă să transmită ceva unui politician, care nu acceptă. Filmează toate acestea cu camera ascunsă, care nu era autorizată pentru fimări și nu poate fi utilizată în procese penale. Toți cunosc asta. Acest „fake” a fost făcut public cu scopul de a favoriza pe cineva la alegerile prezidențiale. Gata, mai mult nu au nimic. Dacă aveau ceva, demult făceau tot felul de mișcări. Eu am renunțat la mandatul de deputat, nu mă ascund după imunitate, nu m-am dus din R. Moldova”, a precizat Dodon.
CITIȚI și Dodon, „ȘAHISTUL MINCINOS”: În iunie spunea că a făcut „jocul” serviciilor secrete rusești în discuțiile cu Plahotniuc referitoare la federalizarea R. Moldova și finanțarea PSRM din Rusia. Astăzi întreabă nonșalant „CARE JOC”?
Sursa citată a mai adăugat că, în cazul în care nu erau imaginile cu „kuliokul”, atunci Maia Sandu nu mai ajungea președintele R. Moldova.
„Toți cetățenii înțeleg că, dacă nu mergeam eu la acele discuții cu Plahotniuc și nu făceam acel joc, atunci Plahotniuc și acum era la guvernare în R. Moldova. Cei din blocul ACUM nu au riscat cu nimic. Și Maia Sandu nu a riscat cu nimic, deoarece a ajuns premier, iar ulterior președinte. Riscuri ne-am asumat noi, socialiștii și eu, în primul rând. Știam care sunt riscurile pentru familia mea, pentru mine, dar am mers la acest risc, pentru ca să-i eliminăm pe cei care au capturat statul. Eu cred că a fost o decizie corectă, care mai târziu a fost jucată împotriva mea. Regret eu acest lucru sau nu? Nu-l regret, pentru că, dacă nu făceam acest pas în luna iunie, acelea sunt filmări din luna iunie 2019, atunci cum a fost așa și era R. Moldova”, a conchis Dodon.
22.05.2026
11:34
1881
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
21.05.2026
11:45
2455
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
12.03.2026
11:36
15825
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
14148
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3549
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3463
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
10.12.2025
17:26
2606
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
26.11.2025
15:00
3610
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8925
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5557
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
02.06.2026
14:28
281
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
244
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
452
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
468
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
407
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
441
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
417
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
411
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
869
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
712
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
946
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
850
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1184
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1250
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1237
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1493
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1500
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1706
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1659
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1471
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1762
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1797
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1626
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1638
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2297
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














