Dodon, mână-n mână cu Șor? Cum ajută socialiștii afacerea duty-free a lui Șor, împreună cu democrații
7520
Radu Marian // Facebook
Magazinele duty-free, gestionate de Ilan Șor, care a plecat din R. Moldova în luna iunie 2019, vor funcționa nestingherit în continuare, datorită acțiunilor actualei guvernări.
Cel puțin, așa afirmă deputatul de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, potrivit căruia aceste magazine continuă să comercializeze „țigări de contrabandă”, datorită unei prevederi din politica bugetar-fiscală, votată pe ascuns, în decembrie 2019, de către socialiști și democrați.
„Acesta e cadoul primit de Ilan Șor și Vladimir Andronachi de la Dodon de 1 ianuarie. Prevederea legală care obliga magazinele lui Şor (acum preluate de Andronachi) să vândă țigări avertismente legale a fost anulată de Parlament. Cum? Prin introducerea pe ascuns a unei prevederi în politica bugetar-fiscală și votată de socialiști și democrați. Şor a fugit din R. Moldova, dar afacerile lui prosperă, datorita lui Igor Dodon. Acesta e prețul plătit de cetățenii Moldovei pentru poftele președintelui”, acuză Marian.
Potrivit legislatorului, este vorba de art. 15, alin (8) din Legea nr. 278 privind controlul tutunului: „Cerințele de imprimare a avertismentelor de sănătate și a textelor în limba de stat nu se aplică asupra produselor din tutun și asupra produselor conexe destinate vânzării în magazine, baruri și restaurante cu regim duty-free”.
„Această facilitate-cadou pentru Șor a fost introdusă în august 2018 și oferea posibilitatea acestuia să aducă țigări ieftine din Ucraina sau din alte destinații cu țigări mai ieftine și să le vândă la noi. Nu am întâlnit o astfel de prevedere nicăieri în lume, cel puțin nu în UE, Rusia sau Belarus. Acest articol din lege a fost eliminat de noi în august 2019, după care, surpriză, a fost reintrodus în politica fiscală în decembrie 2019 pentru oamenii puși pe „dvijănii”. Asta înseamnă că țigările mai ieftine cu orice inscripție posibilă, cu calitate dubioasă, cu risc înalt de contrabandă au liber să revină din nou pe rafturile magazinelor duty-free!”, a explicat deputatul.
Menționăm că, zilele trecute, premierul Ion Chicu spunea că autoritățile nu pot închide magazinele duty-free ale lui Ilan Șor pentru că acestea „au licență până în anul 2022”.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















