DOC, RAPORT // BNM susține că acordarea creditelor de URGENȚĂ pentru acoperirea jafului bancar a fost LEGALĂ. Negruță: „O mână spală pe alta”
2708
Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că acordarea creditelor de urgență, în sumă de peste 13,5 miliarde de lei, Băncii de Economii, Băncii Sociale și UNIBANK în perioada noiembrie 2014 - aprilie 2015, pentru a acoperi găurile produse în urma furtului miliardului, a avut loc „în corespundere cu cadrul legal, cu competența Băncii Naționale în calitate de banca centrală”.
Într-un raport trimis la Parlament cu privire la legalitatea acordării creditelor de urgență, asigurate cu garanții de stat pentru cele trei bănci implicate în jaful bancar, precum şi modalitatea de repartizare şi de utilizare a mijloacelor băneşti respective, BNM arată că acele credite au fost acordate inclusiv în baza „informației cunoscute și obiectivele survenite la acel moment și în conlucrare cu autoritățile competente ale statului pentru asigurarea soluționării ordonate a acestor bănci în scopul evitării dereglării grave a funcțiilor critice ale sectorului bancar (accesul la depozitele bancare, efectuarea de plăți, asigurarea canalului de transmitere a politicii monetare), protejării prioritare a deponenților și menținerii stabilității financiare”.
CITIȚI și DOC // Scurgeri de INFORMAȚII SECRETE privind beneficiarii fraudei BANCARE. Numele persoanelor la care ar fi ajuns MILIARDUL
Utilizarea creditelor de urgență de către cele trei bănci a fost efectuată în conformitate cu categoriile de creanțe specificate în Hotărârea Guvernului nr.938 din 13 noiembrie 2014, mai spune BNM.
Expertul de la „Transparency Internatiobal Moldova”, fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță, remarcă ziua în care BNM a ales să răspundă Parlamentului, după ce Comisia parlamentară de anchetă, condusă de deputatul Alexandru Slusari, a demonstrat că frauda bancară din R. Moldova a fost pregătită minuțios din timp și a fost realizată etapizat, începând cu anul 2011, prin coordonare cu guvernarea din acea perioadă.
„Krolling, chiar de 7 aprilie: legalizarea ilegalităților în condiții de stare de urgență? Bravo BNM! O mână spală pe alta... Legalitatea trebuie verificată de instituții care nu au fost participante la acele evenimente. Și nu BNM”, a comentat Negruță pe Facebook.
CITIȚI și FRAUDA BANCARĂ // 27 de persoane, inclusiv trei deputați, dar și trei persoane juridice, puse sub ÎNVINUIRE: Sechestru pe bunuri în valoare de peste 1,19 MILIARDE de lei în numai patru luni
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.10.2026
22:50
12.10.2026
21:52
12.10.2026
21:16
12.10.2026
20:48
12.10.2026
20:41
12.10.2026
20:38
12.10.2026
20:35
12.10.2026
20:14
12.10.2026
19:51
12.10.2026
19:49
12.10.2026
19:45
12.10.2026
19:06
12.10.2026
19:01
12.10.2026
18:58
12.10.2026
18:57
12.10.2026
18:47
12.10.2026
17:35
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:53
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:19
12.10.2026
16:09
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
















