Igor Grosu a discutat cu ambasadoarele Norvegiei și Turciei despre cooperarea bilaterală și sprijinul pentru Republica Moldova
190
Chișinău, 12 octombrie 2026 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astazi întrevederi cu ambasadoarea Norvegiei în Republica Moldova, Anne Kjersti Amundsen, și cu ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală, sprijinul acordat Republicii Moldova și obiectivele comune ale celor trei țări.
În cadrul întrevederii cu ambasadoarea Norvegiei, Igor Grosu a salutat deschiderea ambasadei cu reședința la Chișinău. Președintele Parlamentului a mulțumit pentru sprijinul important oferit Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, susținerea reformelor și avansarea pe calea integrării europene.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre perspectivele de aprofundare a cooperării și despre contribuția Norvegiei la consolidarea rezilienței Republicii Moldova. Parteneriatul dintre cele două state se bazează pe susținere reciprocă și pe obiective comune.
La întrevederea cu ambasadoarea Turciei au fost abordate subiecte privind dezvoltarea relațiilor bilaterale și aprofundarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Turcia. Părțile au evidențiat importanța dialogului constant și a cooperării în domeniile de interes comun.
„Republica Moldova apreciază sprijinul partenerilor săi și își dorește să consolideze în continuare relațiile bazate pe încredere, cooperare și obiective comune”, a precizat Igor Grosu.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
12.10.2026
16:53
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:19
12.10.2026
16:09
12.10.2026
16:00
12.10.2026
15:59
12.10.2026
15:32
12.10.2026
15:30
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:53
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:19
12.10.2026
16:09
12.10.2026
16:03
12.10.2026
16:00
12.10.2026
15:59
12.10.2026
15:32
12.10.2026
15:30
12.10.2026
15:23
12.10.2026
14:42
12.10.2026
14:27
12.10.2026
13:47
12.10.2026
13:37
12.10.2026
13:35
12.10.2026
13:17
12.10.2026
13:05
12.10.2026
12:59
12.10.2026
12:13
12.10.2026
11:58
12.10.2026
11:50
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”

















