Doar două pe zi țin la distanță cancerul, anxietatea, depresia și infarctul. Rezultatul uluitor al unui studiu
1569
Doar două pe zi și ai putea elimina multe probleme grave de sănătate. Întrucât prevenția este de bază, dacă sănătatea este una dintre prioritățile tale.
Este alimentul care conține un mineral important. Nucile de Brazilia provin din arborele Bertholletia excelsa, din familia Lecythidaceae și se găsesc în Amazon. În Brazilia, ele sunt cunoscute ca ”semilla de Brazilia”, ceea ce înseamnă sămânță braziliană.
Nuca de Brazilia se consumă, în general, crudă. Deși sunt numite nuci, ele sunt, de fapt, semințe. Sunt mult mai mari decât migdalele sau arahidele și se aseamănă cu nuca de cocos. Una poate ajunge până la 2 kilograme și poate conține până la 12-20 de semințe. Arborele în sine poate crește mai mult de 60 m și poate avea o producție de 100 kg de asemenea fructe cu coajă lemnoasă într-un an.
Doar două astfel de nuci ne vor aduce zilnic un aport incredibil de vitamine și minerale. Una conține 0.7 g proteină, 33 calorii, seleniu, magneziu, fier și alți nutrienți.
Două nuci de Brazilia zilnic vă ajută în păstrarea unei sănătăți de fier.
Studii au dovedit că au proprietăți inflamatorii, pot preveni ridurile întrucât combat pierderile de colagen. Sunt veritabili antioxidanți cu efecte antiinflamatorii.
Seleniul conţinut în două nuci de Brazilia asigură peste 60% din necesarul zilnic de seleniu. Astfel, nucile de Brazilia sunt superioare suplimentelor alimentare cu seleniu.
Christine Thomson şi un grup de colaboratori de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă au monitorizat timp de 12 săptămâni 59 de persoane, sub aspectul nivelului de seleniu din sânge. Cele 59 de persoane au fost împărţite în trei grupe. Prima grupă consuma două nuci de Brazilia zilnic, echivalente cu 53 de micrograme de seleniu. Participanţilor din cea de-a doua grupă li se administrau 100 de micrograme de selenometionină, forma de seleniu cea mai frecventă din compoziţia unor suplimente alimentare. Iar voluntarii din cea de-a treia grupă au primit un tratament placebo.
Cercetătorii neozeelandezi au comparat în final nivelul seleniului tuturor celor 59 de voluntari incluşi în studiu. Rezultatul: o creştere a nivelului de seleniu din sânge de 64,2% în cazul subiecţilor din prima grupă, respectiv cea unde au fost consumate nuci de Brazilia; cu 61% mai mult seleniu în grupa care a primit selenometionina şi o creştere de doar 7,6% în grupa placebo. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Otago au ajuns la concluzia că biodisponibilitatea seleniului din nucile de Brazilia este superioară celei oferite de suplimentele alimentare, cum ar fi selenometionina.
Introduceţi nucile de Brazilia în alimentaţia curentă şi nu mai este necesar să apelaţi la suplimente, spune Christine Thomson. Acest studiu publicat în numărul din februarie 2008 al American Journal of Clinical Nutrition ar putea avea o influenţă pozitivă asupra europenilor, care au un nivel scăzut de seleniu în sânge. Astfel, în timp ce recomandările specialiştilor sunt de aproximativ 65 de micrograme de seleniu zilnic, în multe ţări europene, chiar dintre cele mai dezvoltate, aportul este mult mai mic. Persoanele stresate, femeile gravide, bolnavii cronic au nevoie de un aport constant de seleniu. Seleniul este un oligoelement pe care organismul nu are capacitatea de a-l sintetiza. Tocmai de aceea suntem obligaţi să asigurăm necesarul de seleniu din alimentaţie.
Seleniul contribuie la reducerea riscului de cancer, al bolilor cardiovasculare. ” Proteinele, aminoacizii esenţiali apropie nucile de Brazilia de carne sau peşte, tocmai de aceea consumul lor este binevenit în perioadele de post sau persoanelor care nu consumă carne. Mai trebuie reţinut încă un amănunt. Nucile de Brazilia – ca de altfel toate soiurile de nuci, ca şi alunele etc. au valoare calorică deosebită. Astfel, 100 de grame de nuci de Brazilia asigură 680 de calorii, motiv pentru care sunt foarte indicate persoanelor care fac un efort fizic semnificativ.
Nucile braziliene cresc pe intreg teritoriul Americii de Sud, in arbori cu o durata de viata de pana la 1000 de ani! In Brazilia taierea lor este ilegala, cu toate ca fructul, foarte greu si rigid, poate prezenta un pericol pentru cei care trec pe sub copac.
Pentru ca sunt o sursa excelenta de proteine, minerale si fibre nucile de Brazilia sunt ideale pentru vegetarieni si vegani. Au un gust intens si placut, care le face ideale pentru gustari. Pot fi consumate ca atare, in amestecuri cu alte nuci, seminte si fructe deshidratate sau pot fi sfaramate pentru a le adauga in prajituri, mai ales in negrese, pentru ca se potrivesc de minune cu ciocolata.
21.03.2026
16:48
372
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
440
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
540
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
480
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
637
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
533
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
578
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
689
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
744
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
720
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
654
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
16:48
348
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
434
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
533
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
476
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
633
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
529
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
573
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
686
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
740
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
717
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
653
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
709
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
710
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
754
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
699
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
664
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
667
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
809
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
757
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
626
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
772
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
845
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
842
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
896
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
826
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
834
Horoscopul zilei 20.03.2026
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














