Stiri
Directoarea Liceului „Nicolae Iorga”, cercetată pentru luare de mită, a plecat în concediu medical
Știri
04.09.2013
11:46
5007
5007
Directoarea Liceului „Nicolae Iorga”, Valentina Iurco, reținută zilele trecute pentru că ar fi cerut de la părintele unui elev 600 de euro pentru a-l dmite, prin transfer, la studii în liceul pe care-l conduce, se află în concediu medical. Aceasta a fost reținută joi, 29 august, pentru 72 de ore în izolatorul Procuraturii Anticorupție, iar odată ieșită din izolator și-a luat concediu medical.
Luni dimineață, aceasta a fost prezentă la careul solemn dedicat începerii noului an școlar.
„A venit la careu. A trecut în revistă toate succesele liceului de până acum și nu a ezitat să se laude că toate au fost realizate grație ei”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL păritele unui elev care studiază în acest liceu.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, procurorul care investighează cazul, Roman Statnâi, a confirmat faptul că Valentina Iurco a fost prezentă la careu, dar că aceasta se află în concediu medical.
„Am cerut suspendarea ei din funcție pe durata examinării cauzei, dar nu avem, deocamdată, un răspuns de la Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău. Sperăm că în următoarele 10-15 zile dosarul va fi transmis instanței de judecată spre examinare”, ne-a spus Roman Statnâi.
Potrivit procurorului, directoarea are statut de învinuită și are interdicția de a părăsi țara. Dacă va fi găsită vinovată, directoarea riscă până la şapte ani de puşcărie.
Valentina Iurco nu a fost de găsit pentru a comenta acuzațile care i se aduc.
Galina Munteanu

Stiri relevante
28.06.2024
17:07
1989
Vameșul și complicele său, reținuți în cazul unei MITE de 10 000 de euro, dar și bărbatul reținut în dosarul mitei de peste un MILION de lei – în AREST pentru 30 de zile
20.11.2023
14:28
2308
Avertisment pentru MEDICII care iau MITĂ de la pacienți: „E timpul de renunțat la o așa RUȘINE pentru sistem – de a scoate zece piei de pe prieteni, concitadini, consăteni, vecini, colegi… Nu veți putea evita întâlnirea cu ofițerii CNA”
11.04.2023
12:51
5181
Interceptări în dosarele privind MITA cerută de angajații ASP la eliberarea permiselor de conducere: „Văi, îi ment și și-a luat concediu pentru că nu putea fura nică…”. Șase persoane au fost reținute la Edineț și Dondușeni
15.03.2023
12:59
4091
Un polițist de frontieră și-a irosit CARIERA pentru o mită de 50 de euro. „Omul legii” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 300 000 de lei
23.02.2022
13:12
2349
Ministra Sănătății declară RĂZBOI „campionilor mitei” din cadrul Institutului Oncologic: „Pacienții trebuie să știe că orice serviciu oferit de Institutul Oncologic este GRATUIT, indiferent dacă au sau nu polița medicală”
18.05.2020
17:03
6375
Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Dodon, după apariția imaginilor compromițătoare la adresa sa: „Președintele-кулёк a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”
29.09.2017
08:30
4301
O femeie a fost REȚINUTĂ în aeroport. Oamenii legii NU credeau că datele ei din pașaport sunt reale la felul cum arată
14.04.2017
17:03
3666
Pacient sărac JECMĂNIT de un chirurg celebru, înainte de operaţie
08.06.2016
15:51
3664
Patru persoane, inclusiv fostul director al unui colegiu, REȚINUTE. Delapidări de MILIOANE
07.06.2016
10:59
3572
Prins în flagrant delict cu MITĂ, un vameș a ACCIDENTAT un ofițer CNA, în încercarea de a scăpa
10.12.2015
09:52
3394
Polițiștii denunță actele de corupție! Un șofer a propus mită 200 de lei și riscă închisoare
14.11.2015
14:30
3184
Un polițist riscă ZECE ANI de închisoare. De ce infracțiune este acuzat

Top stiri
21.01.2026
22:08
275
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
21.01.2026
21:17
346
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
21.01.2026
20:52
339
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
21.01.2026
18:59
358
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
21.01.2026
18:41
454
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
21.01.2026
17:36
411
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
21.01.2026
17:31
607
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
21.01.2026
17:30
437
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
21.01.2026
16:54
405
MEC elaborează noi materiale de suport pentru disciplina „Istoria, cultura și tradițiile popoarelor” destinată elevilor din minoritățile naționale
21.01.2026
15:31
580
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
564
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
13:26
542
Mentorii „DigiProf” au preluat în Estonia modele de transformare digitală a școlilor din Republica Moldova
21.01.2026
12:18
602
Doi șoferi recidiviști din Chișinău, trimiși la închisoare pentru conducere în stare de ebrietate și fără permis
21.01.2026
10:27
677
Bazilica romană veche de 2000 de ani descoperită la Fano, prima clădire atribuită cu certitudine arhitectului Vitruviu
21.01.2026
10:10
616
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
21.01.2026
10:02
622
Procuror anticorupție de la Cahul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fabricarea unui dosar și amestec în înfăptuirea justiției
21.01.2026
08:43
891
Donald Trump avertizează Iranul: va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul încearcă să îl asasineze
21.01.2026
08:20
639
Horoscopul zilei 21.01.2026
21.01.2026
01:29
932
Fetiță de șase ani, singura supraviețuitoare a tragediei feroviare din Andaluzia, după o excursie la musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabéu
20.01.2026
22:01
936
Germania pune în discuție participarea la Mondialul din SUA, în contextul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și taxele vamale
20.01.2026
21:37
793
Israel demolează sediul UNRWA din Ierusalimul de Est, în pofida imunității ONU și a protestelor internaționale
20.01.2026
20:23
934
Încălzire accentuată și cer senin în Republica Moldova, miercuri, 21 ianuarie 2026
20.01.2026
19:58
1014
Parlamentul European blochează acordul comercial cu SUA în replica la presiunile lui Donald Trump, în timp ce naţionaliştii europeni se rup în două
20.01.2026
17:32
1040
Macron acuză SUA la Davos că vor să „slăbească și să subordoneze Europa” și amenință cu activarea mecanismului anticoerciție al UE împotriva Washingtonului
20.01.2026
17:27
1008
VIDEO // Rusia, care este unicul stat care ÎNCALCĂ flagrant suveranitatea R. Moldova, avertizează că un eventual referendum pentru UNIREA cu România ar „distruge statalitatea”

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
16.96
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi