Dezvăluirile unui fost AMBASADOR: Viceministrul rus care a „defilat” miercuri la Tiraspol „controla direct” politica externă a R. Moldova „în ultima fază” a președinției lui Igor Dodon
3182
Sputnik Declarațiile și acțiunile viceministrului rus de Externe, Andrey Rudenko, care s-a aflat într-o vizită de două zile în R. Moldova, au fost „o insultă” la adresa republicii noastre, susține fostul Ambasador al R. Moldova în Austria, Victor Osipov.
Fostul șef al misiunii noastre diplomatice de la Viena a remarcat faptul că Rudenko a mers miecuri la Tiraspol și „a pozat demonstrativ pe fundalul steagului regimului separatist”, tratând nerecunoscuta rmn „ca pe un subiect egal și în discurs, și protocolar”.
„Este o insultă la adresa Republicii Moldova și a diplomației, în general, după ce la Chișinău a fost primit cu tot respectul”, a comentat Osipov.
CITIȚI și Federația Rusă SFIDEAZĂ în continuare R. Moldova: Declarațiile viceministrului de Externe de la Moscova, făcute la Tiraspol, taxate de MAEIE. „Profundă dezamăgire”
Aceeași sursă a dezvăluit că acest vicepremier rus controla, de fapt, politica externă a R. Moldova pe timpul guvernării lui Igor Dodon.
„Viceministrul rus de Externe, Rudenco, în „ultima fază” a președinției lui Dodon controla direct aspectele de interes pentru Federația Rusă în politica externă a R. Moldova. La Chișinau, de această dată, sper că nu și-a mai permis să ceară explicații și măsuri vizând șefii misiunilor noastre diplomatice, activitățile acestora în forurile internaționale, cum se obișnuise”, a punctat Victor Osipov.
Menționăm că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a taxat „declarațiile regretabile” ale lui Andrey Rudenko făcute miercuri, 16 februarie curent, la Tiraspol, unde a susținut o conferință de presă comună cu liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski.
„Tonalitatea și accentele mesajelor publice ale diplomatului rus trezesc o profundă dezamăgire. Abordările viceministrului rus contrastează cu poziția oficială a Federației Ruse privind susținerea suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene consideră regretabile declarațiile oficialului rus privind intențiile de a consolida capacitățile așa-numitului punct consular mobil de la Tiraspol care activează fără acordul autorităților moldovenești. Ținem să reamintim părții ruse despre necesitatea conformării stricte cu rigorile Convențiilor de la Viena cu privire la relațiile diplomatice și relațiile consulare”, se arată într-un notă a MAEIE.
Amintim că, în anul 2020, RISE Moldova a realizat o investigație, „Kremlinovici”, în care prezenta probe cum Igor Dodon își coordona acțiunile și discursurile cu Moscova.
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















