Stiri

DEZVĂLUIRI // De ce ostaticii Statului Islamic sunt relaxaţi înaintea execuţiei?

Știri 10.03.2015 16:55 Vizualizări2142
DEZVĂLUIRI // De ce ostaticii Statului Islamic sunt relaxaţi înaintea execuţiei? activenews.ro

Un fost membru al organizaţiei Stat Islamic a dezvăluit metoda prin care răpitorii din cadrul grupării îi determină pe ostatici să se „relaxeze” în faţa camerelor de luat vederi.
Potrivit paginii electronice a postului
Sky News, un fugar din SI a dezvăluit că militanţii îi supun pe ostaticii străini la rutina unor false execuţii şi le pun nume arabe înainte să-i omoare.

Sub numele „Saleh”, fostul membru SI a declarat în exclusivitate pentru Sky News că a fost angajat de un bărbat turc din cadrul grupării pentru a-i asigura pe ostatici că vieţile nu le sunt în pericol, în pofida faptului că el ştia că urmau să fie omorâţi.

Repetiţiile execuţiilor sunt organizate astfel încât, atunci când vine momentul să fie omorâţi, ostaticii nu se aşteaptă să fie ucişi şi sunt „relaxaţi" în timpul filmării, susţine Saleh. Turcul îmi zicea „spune-le că nu e nicio problemă, e doar o înregistrare video, nu te omorâm, vrem ca Guvernul tău să nu mai atace Siria. Nu avem nicio problemă cu tine, tu eşti doar un vizitator", afirmă el.

„Aşa că (ostaticii) nu-şi fac griji. Le spuneam întotdeauna „nu-ţi face griji, nu contează, nu e nimic periculos pentru tine”. Dar, într-un final, eram sigur că aveau să fie ucişi”, subliniază transfugul.

El a lucrat ca translator înainte să fie recrutat de SI şi susţine că a fugit peste frontiera cu Turcia pentru a scăpa de grupare şi că a avut grijă de un ostatic cu accent englezesc.

„Acest bărbat este din Anglia sau Olanda, nu sunt sigur. Vorbea englezeşte aşa de frumos. Uneori nu înţelegeam ce spunea", declară fugarul. Bărbatul turc „purta o mască, iar toate întrebările erau despre arme, despre serviciul în Siria. „Cine te-a trimis în Siria? Cine este partenerul tău acolo? Când ai venit în Siria? Unde stai? În Idleb? În Alep?”. El răspunde întotdeauna „Nu, sunt presa, sunt presa", adaugă el.

„După ce mi-a răspuns, bărbatul turc i-a repetat „nu-ţi face griji, nu-ţi face griji”. După aceea (ostaticul) era foarte speriat", continuă el.

Saleh susţine că ostaticilor li se dau nume arabe, pentru a-i convinge că se află printre preteni şi pentru a fi calmaţi. El afirmă că lui Kenji Goto i s-a dat numele „Abu Saad".

Saleh a mai declarat că Mohammed Emwazi, alias „John jihadistul", este angajat ca şef al călăilor ostaticilor străini de către aripa media a Statului Islamic şi că, din această poziţie, influenţa sa este temută şi respectată în cadrul grupării.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri