DEZAVANTAJ // Creditul oferit de ruși, un CAL TROIAN pentru R. Moldova. Expert economic: „Profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”
3992
IPN
Împrumutul oferit de către Federația Rusă Republicii Moldova nu trebuie aprobat în forma semnată, atenționează expertul economic Dumitru Budianschi.
Economistul a analizat Acordul semnat la Moscova privind împrumutul de 200 de milioane de euro de către Ambasadorul Andrei Neguță și spune că acesta „este total în dezavantajul Republicii Moldova, mai exact chiar dăunător pentru Republica Moldova”.
Deși Moscova împrumută banii, tot ea va decide ce proiecte și cine le va implementa în R. Moldova: „Adică banii sunt plătiți de cetățenii R. Moldova, dar profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”.
Acordul arată că Federația Rusă acordă un credit pentru suport bugetar, însă noțiunea de bază la care trebuie de atras atenția este „proiecte comune”.
„Acest termen înseamnă că decizia asupra căror proiecte vor fi implementate va aparține ambelor părți. Aceasta de fapt înseamnă - înainte de a transfera banii, Federația Rusă și R. Moldova vor aproba o listă de proiecte. Consecințele acestei prevederi sunt cele mai periculoase și cu riscuri enorme pentru Republica Moldova. Cu mare probabilitate se poate întâmpla să fie implementate proiecte de care în realitate R. Moldova nici nu are nevoie, dar are nevoie Federația Rusă și/sau companiile afiliate unor interese de grup”, explică Dumitru Budianschi pe Facebook.
Și prevederea de la punctul 2 din Art. 7 merită „o atenție deosebită”, spune expertul, deoarece se referă la consolidarea tuturor datoriilor părții moldovenești.
„Această prevedere, fără publicarea situației la zi cu toate obligațiile active ale R. Moldova, este una destul de riscantă. Astfel de obligații nu pot fi acceptate fără alăturarea expresă a listei obligațiilor existente. Totodată, stipularea privind invitarea companiilor rusești (art. 3 p. 3) în realizarea contractelor, chiar dacă ea conține prevederea tratamentului egal, în realitate va conduce la implicarea companiilor agreate politic de ambele părți. Adică banii sunt plătiți de cetățenii R. Moldova, dar profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”, concluzionează expertul economic.





20.02.2023
19:18
2830
Bucureștiul și Chișinăul au decis să implementeze mult mai RAPID Acordul privind „oprirea UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița
09.02.2023
12:58
5171
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
28.04.2020
09:37
4452
DOC // Maia Sandu a depus un DENUNȚ la Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție împotriva celor care au NEGOCIAT și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Rusia. Cine sunt cei vizați
23.04.2020
09:10
4315
DOC // Maia Sandu l-a invitat pe Pavel Filip la o discuție, pentru a opri RATIFICAREA Acordului de împrumut din Rusia. Cum a RĂSPUNS liderul PD
18.10.2018
08:01
2749
Rusia, acord strategic cu Egiptul. Putin: Obiective serioase
19.05.2018
15:45
2268
Iranul pune PRESIUNE pe UE: Dacă nu faceți asta, atunci vom relua procesul de îmbogățire a uraniului
16.05.2018
17:16
2256
Cina „Celor 28”. Ziua în care UE va încerca să țină piept lui Donald Trump
08.11.2017
12:17
2986
CONCLUZIILE experților FMI după finalizarea consultărilor cu autoritățile R. Moldova: Sunt ÎNTÂRZIERI
09.07.2017
10:30
3117
Liderii G20 au ajuns la un COMPROMIS pe tema spinoasă a schimbărilor climatice. Ce a promis Trump după ce a scos SUA din Acordul de la Paris
23.07.2015
11:15
3226
Liderii PLDM, PD și PL au „clarificat tot” și VOR SEMNA ACORDUL de constituire a AIE. Numele premierului și spicherului, ținute în SECRET
22.07.2015
09:49
3323
Noua ALIANȚĂ de guvernare a fost FORMATĂ. Astăzi vor fi nominalizați miniștrii
18.03.2026
23:51
87
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
105
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
192
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
297
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
316
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
316
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
387
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
399
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
438
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
404
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
407
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
428
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
406
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
414
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
450
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
502
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
577
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
509
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
547
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
516
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
526
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
511
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
782
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
481
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
573
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














