Deținătorii pașapoartelor cu viză Schengen vor putea circula liber în România
1541
Începând cu 1 februarie curent, moldovenii care vor deține viză Schengen vor putea circula liber în România.
Astfel, cetăţenii din R. Moldova, posesorii de vize de scurtă şedere valabile (tip C), cu două sau multiple intrări, vize de lungă şedere (tip D) sau permise de şedere, cu termen de valabilitate sub cinci ani, eliberate în orice scop de un stat membru Schengen, pot intra pe teritoriul României fără a mai solicita în prealabil o viză românească.
Potrivit Ambasadei României în R. Moldova, durata şederii pe teritoriul României nu poate depăşi dreptul de şedere stabilit prin vizele Schengen de scurtă sau lungă şedere sau permisele de şedere acordate de statele membre Schengen.
Intrarea pe teritoriul României poate fi făcută pentru o perioadă de maximum 90 de zile cumulativ în jumătate de an.
La intrarea în România, moldovenii vor trebui să deţină document de călătorie valabil, să prezinte documente prin care să justifice scopul şederii, să facă dovada mijloacelor financiare legale şi să deţină asigurare medicală de călătorie valabilă.
Pentru ca titularii vizelor sau permiselor de şedere specificate să poată beneficia de intrarea în România fără obligativitatea deţinerii unei vize românești, numărul intrărilor şi dreptul de şedere conferite prin vizele Schengen trebuie să nu fi fost epuizate.
08.02.2021
12:40
2021
Veste bună pentru AGRICULTORII din R. Moldova. Guvernul de la București a aprobat oferirea a 6 000 de tone de motorină fermierilor afectați de secetă: „Noi vom monitoriza distribuirea echitabilă a acesteia”
30.04.2020
16:44
2871
VIDEO // România, alături de CETĂȚENII R. Moldova. Mesaj TRANȘANT transmis de ministrul Aurescu autorităților de la Chișinău. „Partenerii strategici sunt alături pentru a spune lucrurilor pe nume. Trebuie să spunem și lucrurile care NU MERG”
30.01.2019
20:00
2447
VIDEO // Care sunt AȘTEPTĂRILE R. Moldova de la Președinția română a Consiliului Uniunii Europene: „Așteptam acest eveniment din 2014”
18.02.2018
10:01
5937
O țară ar putea REINTRODUCE vizele pentru români
18.01.2018
08:02
3043
Încă o tară în care posesorii PAȘAPOARTELOR române pot merge FĂRĂ vize
28.02.2017
14:00
6556
Liderul unui partid parlamentar spune că Dodon ar fi COMIS UN ABUZ în serviciu și cere Procuraturii Generale să ia măsuri
11.01.2017
07:31
1922
Belarus elimină VIZELE pentru cetățenii din 80 de țări
28.11.2016
09:46
8458
Dodon a inaugurat, la TVR, războiul rece dintre România şi R. Moldova: „Să meargă la Moscova să ceară RETRAGEREA trupelor”
25.11.2016
14:30
2397
Viktor Orban nu se DEZMINTE: Decizia care va ENERVA Rusia
18.11.2016
08:29
3760
Vizele de călătorie pentru Ucraina, ELIMINATE! Statele membre UE au ajuns la un acord
14.03.2026
08:33
78
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
353
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
466
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
504
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
384
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
516
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
453
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
551
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
512
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
611
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
562
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
570
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
624
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
658
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
668
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
627
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
747
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1059
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
759
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
643
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
633
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
739
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
679
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
677
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
762
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
675
Horoscopul zilei 13.03.2026
Horoscopul zilei 14.03.2026
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














