Descoperire incredibilă a specialiștilor de la Harvard despre Adolf Hitler
4849
Sursa: tophot.com Un nou studiu al unei echipe de specialiști de la Universitatea Harvard arată că în urma analizei craniului, care a fost proprietatea serviciilor secrete rusești pentru o perioadă lungă de timp, Adolf Hitler a fost o femeie.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, armata rusească a cucerit Berlinul și a descoperit buncărul în care s-a ascuns Hitler. Conform arhivelor istoriei, Hitler s-ar fi sinucis și astfel craniul său a fost prelevat de ofițerii ruși în semn de pradă de război. Acesta a fost transportat la Moscova, unde pentru mai bine de 50 de ani a purtat marca „top secret”.
Postul de televiziune History Channel va lansa un documentar serial cu privire la Hitler. Pentru ca documentația să fie cât mai convingătoare, mai multe mostre din presupusul craniu al lui Hitler, au fost trimise la un laborator specializat de la Universitatea Harvard pentru a fi analizate.
Studiul arată incredibilul fapt că Hitler a fost de fapt o femeie. Bineînțeles este posibil ca acel craniu să nu fi aparținut fostului lider german, dar nimeni nu acceptă această ipoteză.
„Teste similare ale unei echipe de specialiști din cadrul Universității din Connecticut, în 2009, au arătat același lucru pe care l-am descoperit și noi acum. Abia acum suntem capabili să recunoaștem acest aspect ciudat al istoriei. Cum a putut Hitler ascunde acest aspect al vieții sale pentru o perioadă atât de lungă? Această descoperire este intrigantă”, a declarat Hans Verner, unul dintre cercetători.
A fost Hitler o femeie?
Această teorie controversată a fost lansată pentru prima dată de istoricul elvețian Zerlig Abraham, în urmă cu circa 40 de ani. Acesta a fost profesor la Universitatea din Berlin în anii ’70 și a avut acces la anumite dosare medicale ale lui Hitler. Acolo au fost consemnate numeroase anomalii, care duceau pe oricine cu gândul că acesta ar fi fost o femeie și nu un bărbat.
Mai mult de atât, Abraham a avut ocazia să-l cunoască pe unul dintre medicii lui Hitler, în 1981, cu puțin timp înainte să moară. Acesta i-a pus la dispoziție numeroase informații, care atestau că Führer-ul ar fi fost o femeie.
Chiar dacă teoria controversată a fost făcută publică de nenumărate ori, în Germania a iscat numeroase proteste în rândul neonaziştilor. Din acest motiv nu a fost niciodată acceptată, dar cu toate acestea știința nu dă niciodată greș.
Sursa: tophot.com
22.01.2019
08:02
17.01.2019
16:05
17.01.2019
15:02
16.01.2019
18:05
21.12.2018
19:30
19.12.2018
18:30
17.12.2018
18:05
14.12.2018
19:02
30.11.2018
13:39
27.11.2018
19:30
26.11.2018
17:03
22.11.2018
18:20
12.10.2026
13:47
12.10.2026
13:37
12.10.2026
13:35
12.10.2026
13:17
12.10.2026
13:05
12.10.2026
12:59
12.10.2026
12:13
12.10.2026
11:58
12.10.2026
11:50
12.10.2026
11:31
12.10.2026
11:24
12.10.2026
10:46
12.10.2026
10:06
12.10.2026
10:01
12.10.2026
10:01
12.10.2026
09:59
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:49
12.10.2026
09:45
12.10.2026
09:42
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:37
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
















