Demonul de pe piept şi alte EXPLICAŢII despre paralizia în somn
3047
Sursa: descopera.ro O afecţiune neobişnuită numită paralizie în somn i-a înfricoşat pe oameni de-a lungul multor secole, însă oamenii au descris fenomenul diferit, în funcţie de diferenţele culturale.
Explicaţia biologică a paraliziei în somn este reprezentată de două aspecte ale etapei somnului REM (Rapid Eye Movement). Aceasta are loc atunci când persoana este trează, afirmă Brian Sharpless, profesor în cadrul clinicii psihologice din cadrul Universităţii Ardosy din Washington D.C.
În timpul etapei REM, visarea ce are loc în trunchiul cerebral paralizează corpul prin inhibarea neuronilor motori, afirmă Sharpless. În mod normal, visul şi paralizia apar atunci când persoana este inconştientă. Când o persoană experimentează paralizia în somn, ea este conştientă, având ochii deschişi, ceea ce înseamnă că visul este de fapt o halucinaţie care pare la fel de reală precum orice alt lucru pe care persoana l-a văzut atunci când era trează. De asemenea, visele pot fi multisenzoriale, ceea ce înseamnă că persoanele pot auzi voci sau simţi atingeri, afirmă cercetătorul.
Cum este descrisă paralizia în somn de diferitele culturi ale lumii
Atingerea este o trăsătură dominantă în majoritatea explicaţiilor privind paralizia în somn. Multe culturi o descriu ca fiind ca o greutate pe piept.
În anumite zone din Brazilia există poveşti populare despre o creatură cu gheare lungi care se urcă pe acoperişul caselor noaptea. Creatura numită „Pisadeira” intră în casele oamenilor şi se aşează pe pieptul celor care dorm, conform analizei.
În Catalonia, o regiune din Spania, există o poveste despre „Pesanta”, un animal negru, deseori descris sub forma unui câine sau a unei pisici care invadează casele oamenilor şi se aşază pe pieptul lor în timp ce dorm, provocându-le coşmaruri şi îngreunându-le respiraţia.
În Newfoundland, Canada, există o creatură numită „Old Hag” care vine şi se aşază pe persoană atunci când doarme. De asemenea, într-un grup etnic din Vietnam şi Laos există un „spirit apăsător” care se aşază pe pieptul persoanei şi încearcă să o asfixieze, conform descoperirilor cercetătorilor.
Ideea presiunii este reflectată şi de terminologia utilizată în Mexic prin intermediul căreia este explicată paralizia în somn. Tradusă din spaniolă, fraza este „un cadavru aşezat deasupra mea”.
În unele culturi, paralizia în somn este considerată o vrăjitorie realizată de şamani.
În cultura inuită, oamenii vorbesc despre şamanii care fac o vrajă asupra unei persoane atunci când doarme, provocând o experienţă pe care ei o numesc „uqumangitniq”, în timpul căreia persoana este imobilizată şi nu poate ţipa. Aceasta este vizitată de o persoană fără faţă, conform analizei.
În folclorul japonez, există o legendă despre un vrăjitor care cheamă spiritele rele să-i sufoce inamicii printr-un fenomen numit „kanashibari”.
În cadrul unui studiu despre refugiaţii cambogieni, din 1970, cercetătorii au descoperit că mai mulţi pacienţi au afirmat că au fost vizitaţi de „khmaoch sangkat” care se traduce în „fantoma care te împinge”.
Sursa: descopera.ro
30.01.2019
19:05
26.01.2019
17:07
22.01.2019
16:01
16.11.2018
10:02
07.11.2018
19:01
24.10.2018
19:02
21.10.2018
11:06
16.10.2018
08:02
21.09.2018
10:19
05.09.2018
20:30
22.08.2018
08:30
21.08.2018
09:30
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















