DEMISIA premierului, cerută de tot mai mulţi PARLAMENTARI din propriul partid
2004
Theresa May a fost informată recent de un lider al conservatorilor că tot mai mulţi parlamentari din cadrul Partidului Conservator, formaţiune condusă de May, îi cer demisia din funcţia de premier al Marii Britanii ca urmare a modului în care a gestionat procesul Brexit.
Sir Graham Brady, liderul Comisiei 1922, un grup ce reuneşte parlamentarii conservatori fără portofolii ministeriale, a purtat luni discuţii pe această cu premierul britanic, după ce a fost "bombardat" de mesaje din partea colegilor săi prin care îl îndemnau să-i ceară Theresei May să demisioneze, potrivit unor surse din cadrul partidului, citate de cotidianul The Telegraph.
Sir Graham Brady a prezentat cererile membrilor comisiei într-o manieră "neutră" în cadrul discuţiei cu May.
Potrivit cotidianului, Theresa May a amplificat tensiunile în partid după ce, într-un discurs susţinut miercuri seară, a părut să sugereze că Parlamentul de la Londra este vinovat pentru amânarea Brexit.
În urma summitului UE de săptămâna aceasta, Theresa May a fost de acord să accepte oferta UE de amânare a procesului Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Parlamentul britanic să aprobe acordul negociat de Guvernul de la Londra cu UE. În cazul în care parlamentarii britanici resping din nou acordul, UE trebuie să propună un nou plan până cel târziu pe 12 aprilie.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
18.09.2026
14:37
18.09.2026
14:33
18.09.2026
14:28
18.09.2026
14:23
18.09.2026
14:18
18.09.2026
14:11
18.09.2026
14:07
18.09.2026
14:00
18.09.2026
14:00
18.09.2026
13:59
18.09.2026
13:51
18.09.2026
13:49
18.09.2026
13:45
18.09.2026
13:37
18.09.2026
13:22
18.09.2026
13:07
18.09.2026
12:16
18.09.2026
12:14
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”















