Declarație SCANDALOASĂ făcută de un deputat PSRM, apropiat al lui Dodon. Acesta arată cu degetul către un judecător al CC, care ar fi înclinat balanța în privința BLOCĂRII creditului rusesc. „Care e legătura între CC și Occident?”
7011
Facebook Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, susține că blocarea creditului rusesc de către Curtea Constituțională (CC) ar face parte dintr-o „operațiune pusă la cale de NATO”, care a interzis statelor europene și membre ale UE să primească orice fel de ajutor din partea Federației Ruse. Mai mult, Țîrdea acuză că actuala componență a CC ar fi fost pregătită pentru „anularea victoriei” lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale, însă aceasta s-ar fi dat de gol acum, în cazul împrumutului rusesc.
Potrivit lui Țîrdea, opoziția ar fi depus eforturi pentru ca partenerii externi să nu acorde niciun fel de suport R. Moldova.
„UE așa a și făcut. A fost blocată tranșa de 30 de milioane de euro în plină pandemie. Și uite că am fost salvați de Rusia, care a alocat 200 de milioane de euro. Acest lucru a stricat jocul. Datorită creditului rusesc, FMI a decis să acorde 235 de milioane de dolari. Dar Candu și Sandu s-au adresat la CC, iar aceasta a suspendat intrarea în vigoare a creditului rusesc”, scrie Țîrdea pe Facebook.
Acesta mai spune că blocarea creditului rusesc ar fi răspunsul Occidentului pentru Moscova. „Pe 25 aprilie, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, spunea mai multor țări din Europa, dar și din UE le-a fost interzis de către NATO să primească ajutor din partea Rusiei. Care e legătura între CC și Occident? De fapt, cei trei judecători ai Blocului „ACUM” au fost sprijiniți de judecătorul Serghei Țurcan. Sora sa, Tamara Țurcan, lucrează la Ambasada SUA din Chișinău. Mai aveți întrebări? CC era pregătită pentru alegerile prezidențiale. Ei urmau să anuleze potențiala victorie a lui Igor Dodon. Dar au fost deconspirați acum, pentru a îngheța plata salariilor și pensiilor și de a scoate lumea în stradă”, a mai adăugat Țîrdea.
De menționat că acuzațiile socialiștilor la adresa CC au pornit în momentul în care Vladimir Țurcan a fost demis din funcția de președinte. Acest lucru s-a întâmplat după ce judecătorul i-a raportat președintelui Dodon cine și cum a votat pentru anularea asumării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
De asemenea, deputatul PSRM, Vasile Bolea, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii demiterea judecătorilor Liuba Șova, Domnica Manole și Nicolae Roșca, pentru că acum opt luni aceștia ar fi spus pentru cine au votat în calitate de președinte al CC. Cererea lui Bolea a fost ironizată de către experți și judecători, care i-au transmis acestuia că nu este de competența CSM să examineze astfel de chestiuni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026



















