DECLARAŢIE fără precedent, semnată azi-noapte. RUSIA E PRINCIPALUL AGRESOR!
2541
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat joi o nouă doctrină militară ce defineşte Rusia drept principala ameninţare militară la adresa Ucrainei, potrivit unui comunicat pe site-ul prezidenţial, citat de Reuters.
Ucraina şi NATO acuză Rusia că furnizează separatiştilor proruşi arme şi trupe în sprijinul unei rebeliuni în care aproape 8.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea ei în regiunile din est în primăvara anului 2014, după căderea preşedintelui pro-Moscova la Kiev, răsturnat de o revoltă populară, scrie Agerpres, citat de gandul.info.
Potrivit comunicatului, „Ucraina se confruntă în prezent cu o ameninţare militară acută — agresiunea armatei ruse, care include ocuparea temporară a Crimeii şi agresiune în anumite zone ale regiunilor Doneţk şi Lugansk”.
„Doctrina stipulează de asemenea scenarii ce pot pune în pericol securitatea militară a Ucrainei. Scenariul principal este agresiunea armată pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, cu obiective decisive militare şi politice", de asemenea potrivit comunicatului.
Rusia neagă orice implicare în conflictul din est sau acuzaţiile că doreşte să destabilizeze Ucraina, aflată sub controlul Moscovei înainte de destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, aminteşte Reuters.
Doctrina militară a fost semnată după o vizită a şefului NATO Jens Stoltenberg la începutul săptămânii, având o importanţă simbolică puternică pentru Kiev pe drumul integrării occidentale în faţa separatismului prorus din estul ţării.
În decembrie 2014, Rusia a introdus la rândul ei o nouă doctrină militară în care numeşte extinderea NATO unul din riscurile externe majore.
În timp ce violenţa în conflictul din Ucraina a scăzut din intensitate după semnarea unei încetări a focului la Minsk în urmă cu şapte luni, diplomaţi occidentali afirmă că planul de pace în 11 puncte este departe de a fi pus deplin în aplicare.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.09.2026
16:24
09.09.2026
16:16
09.09.2026
16:14
09.09.2026
16:12
09.09.2026
15:59
09.09.2026
15:33
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:03
09.09.2026
14:42
09.09.2026
14:37
09.09.2026
14:26
09.09.2026
14:20
09.09.2026
14:19
09.09.2026
14:17
09.09.2026
14:05
09.09.2026
14:00
09.09.2026
13:53
09.09.2026
13:52
09.09.2026
13:44
09.09.2026
13:18
09.09.2026
13:08
09.09.2026
12:57
09.09.2026
12:48
09.09.2026
12:41
09.09.2026
12:38
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















