DECIS // Igor Dodon, CANDITATUL socialiștilor la funcția de președinte al R. Moldova: Va fi ales în Parlament sau direct de către cetățeni? Decizia PSRM
2991
Igor Dodon va fi candidatul socialiștilor la funcția de președinte al R Moldova la alegerile prezidențiale din anul 2020.
„Prioritatea noastră pentru anul 2020 este pregătirea pentru alegerile președintelui R. Moldova. Avem încredere deplină în șeful statului, Igor Dodon, și îl considerăm cel mai potrivit candidat pentru funcția de președinte al țării la alegerile din 2020”, se arată în declarația Consiliului Republican al PSRM, întrunit astăzi în ședință.
Potrivit declarației, PSRM pledează ca șeful statului să fie ales în continuare de popor: „Respingem cu fermitate orice speculație cu privire la posibila alegere a președintelui țării de Parlament”.
Socialiștii au menționat că anul 2019 a fost „foarte bun” pentru formațiunea condusă de Zinaida Greceanîi.
„Anul 2019 a devenit un an istoric atât pentru R. Moldova, cât și pentru PSRM. În acest an, țara noastră a fost eliberată de regimul criminal oligarhic al lui Vladimir Plahotniuc. Președintele Igor Dodon și PSRM au jucat un rol important în demontarea acestui regim. În 2019, PSRM a obținut rezultate impresionante în cadrul alegerilor parlamentare și locale generale. În 2019, pentru prima dată, un candidat dintr-un partid de centru-stânga a obținut o victorie decisivă la alegerile pentru funcția de primar general al capitalei”, se laudă socialiștii.
Aceștia au enumerat și prioritățile formațiunii pentru anul viitor, însă nici spun niciun cuvânt despre implementarea Acordului de Asociere cu UE.
„Consiliul Republican al PSRM își reiterează angajamentul față de principiile fundamentale ale Partidului Socialiștilor: independența și neutralitatea R. Moldova; afirmarea identității moldovenești și crearea unei societăți multietnice; adoptarea unei noi Legi cu privire la funcționarea limbilor străine vorbite pe teritoriul R. Moldova; soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și reunificarea țării; adoptarea Pachetului de legi privind statutul Autonomiei Găgăuze în forma în care a fost prezentat de Grupul de lucru comun al Parlamentului și de Adunarea Populară a UTA Găgăuzia; păstrarea calității de membru a R. Moldova în CSI și intensificarea cooperării cu țările CSI în cadrul Zonei de Liber Schimb a Comunității Statelor Independente; dezvoltare economică și justiție socială; apărarea credinței ortodoxe și valorilor tradiționale”, se mai arată în declarația Consiliului Republican al PSRM.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















