De ce trenurile nu ajung într-unul dintre cele mai celebre orașe europene

Străzi cu marmură albă alunecoasă, cele mai groase ziduri de apărare, cea mai lată stradă de final de Ev Mediu și una dintre cele mai vechi farmacii europene sunt câteva dintre lucrurile care uimesc în celebrul oraș Dubrovnik din sudul Croației. Partea și mai uimitoare ține de faptul că acum trei decenii, un asediu inutil a făcut ca trei sferturi dintre clădiri să fie lovite de obuze, iar multe străzi erau în ruine. Orașul a fost refăcut și atrage peste un milion de turiști pe an, dar un amănunt mai puțin cunoscut este că trenul nu ajunge aici, deși vorbim de unul dintre cele mai vizitate orașe din sudul Europei. Mai jos puteți citi despre trenurile din Croația, despre frumosul Dubrovnik și despre lipsa legăturii feroviare.

Moștenirea austro-ungară și un accident teribil

Primele trenuri au circulat pe teritoriul croat la 1860, pe doar 43 km din linia Budapesta - Trieste construită pentru a lega extremitățile Austro-Ungariei.

Principala magistrală croată, care unește cele mai mari orașe - Zagreb și Split - a fost construită între 1913 și 1925 și a fost reabilitată în anii 2000. Acum, trenurile fac 6 ore pe 435 km, iar cele de noapte fac 8 ore.

Interiorul unui automotor diesel (foto wagonweb.cz)

0Cea mai neagră zi din istoria trenurilor croate a fost 30 august 1974 când expresul Belgrad - Dortmund a deraiat la nici 1 km de intrarea în gara din Zagreb și peste 150 de oameni au murit, toate cele nouă vagoane răsturnându-se. Ancheta a arătat că trenul a intrat cu 104 km/h într-o zonă în care avea restricție de 40 km/h.

Momente grele au fost și la începutul anilor '90 când războiul din fosta Iugoslavie a adus multe distrugeri, inclusiv infrastructurii feroviare, în special în zone precum Knin și Vukovar. Apoi, în anii 2000 au avut loc lucrări de reabilitare, mai ales pe magistrala principală Zagreb-Split, iar vitezele au putut fi ridicate la niveluri decente.

Tren croat (foto - HZPP)

Acum, Croația are o rețea feroviară de 2.700 km din care aproximativ 1.000 km sunt electrificați. Comparând cu țări vecine precum Austria sau Ungaria rețeaua este mică, dar comparând cu Bosnia sau Muntenegru, Croația stă bine. Orașele din zona continentală sunt bine conectate, marea problemă fiind pe coasta dalmată unde trenul nu prea este o opțiune în "lupta" cu autobuzul, sau mașina personală.

O țară harnică la construcția de autostrăzi

Vitezele medii rar depășesc 80 km/h pe calea ferată, iar porțiunile cu viteze de peste 120 km/h sunt foarte scurte din cauza reliefului muntos și, în consecință, a traseului sinuos. Pe de altă parte, Croația a fost harnică în a construi autostrăzi: când s-a terminat războiul, în 1995, avea 300 km din celebra Autostradă a Prieteniei de pe vremea lui Tito, iar acum are 1.300 km. Dacă nu vi se pare mult trebuie să ne gândim și la faptul că vorbim de o țară cu mai puțin de 5 milioane de locuitori și o suprafață de peste patru ori sub cea a României.

Dubrovnik (foto - HotNews.ro)

Fiindcă șoselele sunt bune, autobuzul este de bază pe coasta dalmată: vara sunt 18 curse pe zi între Split și Dubrovnik, durata călătoriei fiind între 4 ore și 5 ore și 10 minute.

Partea cu totul specială este că exact cel mai cunoscut și vizitat oraș al țării, Dubrovnik, nu este conectat în niciun fel la rețeaua feroviară.

Cu atât mai specială este situația dacă ne gândim că acum 75 de ani a existat un tren la Dubrovnik, chiar dacă unul modest. În Imperiul Austro-Ungar a fost construită o rețea feroviară cu ecartament îngust, iar una dintre linii lega Sarajevo (Bosnia) de Podgorica (Muntenegru), având și derivații către Dubrovnik (portul Gruz). Această cale ferată făcea parte din rețeaua feroviară sudică a imperiului, fiind gândită să lege porturile de la Adriatică de localitățile montane din nordul Bosniei.

Vagon croat (foto - wagonweb.cz)

În 1901 au început să circule trenurile, iar viteza maximă rar trecea de 40 km/h, fiind vorba de locomotive cu abur. Erau doar două trenuri pe zi între Sarajevo și Bosnia, iar drumul dura în anii '60 cam zece ore.

A rămas în legendă locomotiva cu aburi botezată Ćiro. În Iugoslavia lui Tito s-a investit în modernizarea infrastructurii feroviare, iar ruta bosniacă Sarajevo - Mostar a fost convertită în ecartament standard în 1966, lucru care permitea viteze mai mari și confort sporit.

De ce trenurile nu mai ajung la Dubrovnik

Doar mici părți din vechea linie au rămas neconvertite în ecartamentul standard, iar printre acestea se număra și "ramura" către Dubrovnik. Această ramură nu a fost considerată o prioritate și trenurile au încetat a mai circula din iunie 1976 între Dubrovnik și Čapljina (Bosnia).

O altă cale ferată avea însă să devină celebră în Iugoslavia: cei 450 km dintre Belgrad și Bar (în prezent port în Muntenegru), plasată în toate topurile printre cele mai frumoase 10 trasee feroviare europene.