De ce să NU îți lași telefonul la încărcat peste noapte
3139
Sursa: realitatea.net Telefonul mobil este unul dintre obiectele fără de care mulți dintre noi ne-am simți pierduți. Importanța lui a crescut atât de mult încât, totul se învârte numai în jurul său. Parcă un întreg univers ar fi concentrat în smartphone și nimic altceva nu ar mai conta.
Având în vedere că este utilizat atât de mult, bateria este solicitată la maximum și uneori nu mai reușește să facă față, astfel că se descarcă rapid.
Soluția la care mulți apelează este să își lase telefonul la încărcat peste noapte, atunci când nu este folosit pentru a trimite mesaje sau pentru a verifica în permanență noutățile care mai apar pe Facebook. Deși pare o idee bună, care să ne salveze de la căutarea unei prize atunci când nu suntem acasă, există studii conform cărora acest obicei dăunează duratei de viață a bateriei în timp, lucru pe care este evident că dorim să îl evităm.
Orice dispozitiv care este lăsat la încărcat pentru o perioadă mai îndelungată de timp decât este necesar se dovedește extrem de periculos, deoarece prezintă risc de incendiu. Și nu ar trebui să ne preocupe doar faptul că ținem telefonul la încărcat ore întregi, ci și unde anume îl poziționăm.
Astfel, cei mai mulți dintre noi obișnuiesc să doarmă cu el sub pernă, pentru a putea auzi alarma pe care o setează pentru dimineață. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli, deoarece bateria telefonului se poate încălzi în timpul încărcării, lucru care ar putea declanșa aprinderea lenjeriei de pat. Specialiștii recomandă să îți lași obiectul mult iubit într-o zonă cu temperatura moderată, pentru a nu favoriza supraîncălzirea.
Pe lângă acest pericol, încărcarea telefonului peste noapte ar putea să dăuneze bateriei pe termen lung. Două ore sunt suficiente pentru ca smartphone-ul să aibă capacitatea de 100%, iar ceea ce depășește această limită va contribui la deteriorarea și necesitatea schimbării vechii baterii. Din fericire, telefoanele performante ce au apărut în ultima perioadă sunt suficient de „inteligente”, astfel că opresc acumularea de energie atunci când ating maximul de încărcare.
Deși obișnuiai să îți ții telefonul la încărcat noaptea, este recomandat să renunți la acest gest pentru a proteja durata de viață a bateriei, dar și pentru a limita consumul de electricitate și a reduce pericolul de incendii.
Sursa: realitatea.net
29.12.2018
08:05
01.12.2018
20:04
26.10.2018
11:00
14.09.2018
17:40
23.07.2018
13:40
24.05.2018
08:30
02.05.2018
08:30
28.04.2018
13:03
21.04.2018
22:20
09.02.2018
17:05
27.12.2017
12:03
25.11.2017
16:30
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
15:27
24.09.2026
14:55
24.09.2026
14:37
24.09.2026
14:32
24.09.2026
14:31
24.09.2026
14:26
24.09.2026
14:24
24.09.2026
14:12
24.09.2026
14:09
24.09.2026
14:00
24.09.2026
13:55
24.09.2026
13:50
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:20
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:56
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















