„Dacă mă vezi, plângi”: pietrele foametei ies din nou la suprafață și avertizează Europa asupra secetei și lipsei de apă

Pietrele foametei, vechi de secole, ies din nou la iveală pe măsură ce nivelul apelor râurilor din Europa scade. Printre cele mai cunoscute se află piatra foametei din Děčín, din fluviul Elba, pe care este gravat un mesaj considerat mult timp criptic și amenințător.

Pe măsură ce râurile europene seacă în perioadele de secetă, urme ale trecutului, ascunse mult timp sub apă, reapar la suprafață. Alături de epave din perioada nazistă, bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial și rămășițe preistorice de mamut, unele râuri scot la iveală și o istorie scrisă, la propriu, în piatră.

Una dintre aceste inscripții, scrisă în limba germană, spune: „Wenn du mich siehst, dann weine”, adică „Dacă mă vezi, plângi”. Cuvintele sunt gravate pe o piatră a foametei din fluviul Elba, în apropiere de Děčín, în Cehia, aproape de granița cu Germania, și au devenit un simbol al greutăților aduse de secetă.

Pietrele foametei, sau „Hungersteine” în germană, sunt bolovani aflați pe fundul râurilor, care de obicei stau sub apă și rămân invizibili. Ei devin vizibili doar atunci când nivelul apei scade semnificativ, în urma unor perioade lungi de secetă severe.

Spre deosebire de marcajele nivelului maxim al apei, care arată cât de sus a ajuns un râu în timpul inundațiilor, piatra foametei notează nivelul minim atins de ape. Astfel, ea marchează momentele de criză hidrologică și de suferință pentru comunități.

Timp de secole, locuitorii de pe malurile Elbei, Dunării sau Rinului au gravat pe aceste pietre date sau scurte mesaje de fiecare dată când apele scădeau dramatic. Unele pietre ale foametei poartă liste cu ani precum 1616, 1746 și 1842, transformându-se în arhive naturale ale celor mai dure secete.

Într-un studiu publicat în 2019, intitulat „Secete extreme și reacțiile oamenilor la acestea: Ținuturile cehe în perioada anterioară măsurătorilor instrumentale”, istoricul și climatologul ceh Rudolf Brázdil și colegii săi au analizat cronici, documente administrative și alte surse istorice. Scopul lor a fost să înțeleagă cum trăiau și reacționau comunitățile afectate de secetă cu mult înainte de introducerea măsurătorilor meteorologice sistematice.

Oamenii care locuiau de-a lungul unor râuri precum Elba se confruntau cu numeroase probleme atunci când nivelul apei scădea. Barjele care transportau lemn, cereale și alte mărfuri abia puteau naviga prin zonele cu apă puțin adâncă. Comerțul pe una dintre cele mai importante rute de transport din Europa Centrală era serios afectat. În cazurile cele mai grave, navigația era restricționată sau chiar oprită complet.

Seceta aducea după sine recolte compromise, scumpirea alimentelor și, în final, foamete. Pentru comunități, apariția pietrelor din albie era un semn concret al unei crize care depășea cu mult simpla lipsă de apă.

Pietrele foametei au fost privite mult timp ca simboluri ale perioadelor de secetă și ale nenorocirilor asociate. Cercetările recente arată însă că rolul lor era mai complex și mai practic, nu doar unul simbolic.

Un studiu publicat în 2020 în revista „Climate of the Past” a arătat că multe dintre datele și marcajele de pe pietrele foametei din Elba corespund perioadelor documentate când nivelul apei a fost extrem de scăzut. Cercetătorii au concluzionat că numeroase inscripții erau menite să consemneze precis cât de mult scăzuse nivelul râului, nu doar să indice anii de secetă sau să transmită avertismente emoționale.

Același studiu a documentat marcaje care indică ani de secetă pe piatra din Děčín, unele datând cel puțin din secolul al XVI-lea. Astfel, celebra inscripție „Dacă mă vezi, plângi”, realizată în 1904, reprezintă doar un episod al unei istorii mult mai lungi. Piatra păstrează memoria a sute de ani de confruntare cu lipsa apei.

Faima pietrei se datorează în principal mesajului său aparent amenințător și melancolic. Reapariția ei în timpul secetelor europene din 2020 și 2022 a atras din nou atenția presei, care a descris inscripția ca fiind „înfricoșătoare”, „sumbră” sau ca pe un „semn al vremurilor grele”, văzând în ea un ecou al îngrijorărilor actuale legate de climă.

În studiul său din 2019, „Mesajul pietrelor foametei”, cercetătorul Bernd Gross a analizat articole de ziar, cărți poștale și documente istorice locale pentru a reconstitui, pas cu pas, povestea pietrei din Děčín. El a arătat că inscripția devenită celebră ar fi putut fi inspirată de o formulare mai veche, preluată din memoria colectivă.

Gross a citat relatări din presa anilor 1890 despre o altă piatră a foametei, aflată în apropiere de Techlovice, în amonte de Děčín. Pe aceasta ar fi fost gravate, tot în limba germană, inscripții precum: „Am plâns, plângem și vei plânge și tu”. Mesajele sugerau continuitatea suferinței între generații.

Persoana cel mai des asociată cu inscripția de pe piatra din Děčín este F. Mayer, hangiu și barcagiu local, membru al comunității navigatorilor de pe Elba. Potrivit lui Gross, Mayer a gravat pe piatră celebra frază în timpul secetei din 1904, la 18 iulie, și a adăugat lângă ea propriul nume, lăsând astfel o semnătură a timpului său.

La acea vreme, ziarele numeau piatra „piatra foametei din Bodenbach” sau „din Tetschen”, după localitățile învecinate care astăzi fac parte din orașul Děčín. Denumirile reflectau geografia administrativă de atunci, dar și interesul local pentru acest reper neobișnuit.

Presa relata despre apariția pietrei și despre mesajul gravat pe ea. Relatările vremii vorbeau despre mii de vizitatori care au venit să o vadă, transformați aproape în turiști ai secetei, atrași de combinația dintre curiozitate și teamă.

Cărțile poștale ilustrate cu imaginea pietrei foametei au circulat pe scară largă, ducând faima locului mult dincolo de Valea Elbei. Imaginea pietrei și inscripția ei au devenit un fel de simbol al fragilității vieții de-a lungul râului.

Ziarul „Reichenberger Zeitung”, care a apărut între 1860 și 1938, scria la 28 august 1904: „Zi de zi, grupuri de oameni se adună pe stâncă, fiecare vrea să pășească pe ea cel puțin o dată. Totuși, marcajele gravate în gresie riscă să își piardă vizibilitatea din cauza acestei călcări frecvente”. Astfel, faima pietrei amenința chiar conservarea inscripțiilor.

Vizitatorii erau atrași nu doar de fraza misterioasă, ci și de datele mai vechi gravate în piatră. Acestea consemnau ani de secetă întinși de-a lungul mai multor secole și le ofereau oamenilor o perspectivă istorică asupra propriilor dificultăți.

În mod ironic, seceta din 1904, care a făcut celebră piatra din Děčín și inscripția gravată de Mayer, a fost pe punctul de a duce la distrugerea acesteia. Autoritățile locale însărcinate cu administrarea râului au decis să îndepărteze pietrele și alte obstacole din albia Elbei, pentru a îmbunătăți navigația și a facilita transportul fluvial.

Studiul lui Gross arată că existau temeri reale că și piatra foametei din Děčín ar putea fi în cele din urmă îndepărtată. Comunitatea barcagiilor, pentru care piatra devenise un reper, s-a mobilizat pentru a o salva.

În urma intervenției Cooperativei Barcagiilor din Tetschen, care a trimis o petiție oficială autorităților imperiale, piatra a fost salvată. Demersul lor a transformat un simplu bolovan marcat de secetă într-un obiect protejat și recunoscut.

Presa vremii menționa că autoritățile au acceptat să modifice traseul lucrărilor planificate pe râu pentru a păstra ceea ce era deja socotit un reper istoric al Elbei. Alte obstacole au fost îndepărtate din albia râului, însă piatra foametei din Děčín a supraviețuit acelor intervenții de regularizare.

Povestea ei nu s-a încheiat acolo. O altă secetă severă a scos piatra din nou la suprafață în 1911. Se spune că, atunci, celebra inscripție a lui Mayer a fost gravată din nou, de această dată mai adânc, pentru a rezista mai bine intemperiilor și pașilor vizitatorilor.

Mai târziu, în 1938, o inscripție în limba cehă a fost adăugată alături de marcajele mai vechi în germană. Piatra a devenit astfel un palimpsest al istoriei locale, în care se intersectează limbi, epoci și experiențe diferite ale aceleiași probleme: lipsa apei.

Împreună, aceste date și inscripții urmăresc istoria de secole a pietrei și rolul ei de indicator al perioadelor în care nivelul apei fluviului Elba a scăzut la valori excepțional de mici. Ele leagă trecutul de prezent și transformă fiecare reapariție a pietrei foametei într-un avertisment despre vulnerabilitatea comunităților în fața secetei.