Franța, înfrântă în tentativa de a interzice rețelele sociale copiilor sub 15 ani. Ce lecții trag judecătorii de la Paris și ce legi se pregătesc în România pentru protecția minorilor online

Franța a suferit o înfrângere în încercarea de a limita accesul copiilor la rețelele sociale, după ce Curtea Constituțională a respins legea care urma să interzică utilizarea acestor platforme de către copiii sub 15 ani.

În tot mai multe state din lume se încearcă stabilirea unei limite clare privind vârsta de la care cei mici pot avea conturi pe social media. Australia, de pildă, a decis deja să interzică deschiderea de conturi pentru persoanele sub 16 ani, iar în România, Raed Arafat, șeful DSU, susține că țara ar trebui să limiteze, urmând exemplul altor state, accesul copiilor și adolescenților la rețelele sociale.

Însă, dincolo de legi și reguli, realitatea este mult mai complicată. Cum poți, în mod concret, să îți protejezi copilul de hărțuire, de clipuri toxice sau de capcana ecranelor care îi „fură” ore întregi, fără să-l rupi complet de lumea în care trăiește, în care are dreptul să comunice, să învețe și să se exprime?

Legea blocată de Curtea Constituțională franceză urmărea să împiedice copiii sub 15 ani să își creeze sau să își păstreze conturile pe rețelele sociale. Măsura ar fi devenit una dintre cele mai dure restricții adoptate până acum în Europa. Parlamentul francez a aprobat proiectul în iulie 2026, iar regulile erau programate să intre în vigoare odată cu începutul noului an școlar.

Conform informațiilor făcute publice despre proiect, platformele ar fi fost obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să închidă conturile existente ale copiilor sub pragul de vârstă stabilit de lege. Pentru președintele Emmanuel Macron, această inițiativă era una dintre măsurile-cheie ale ultimului său mandat.

Guvernul francez, însă, nu pare dispus să renunțe la idee. După decizia Curții, administrația prezidențială a anunțat că va elabora o nouă variantă a legii, care să respecte condițiile juridice stabilite de judecători. Ținta anunțată pentru adoptarea unei forme revizuite este primăvara anului 2027.

Judecătorii nu au pus sub semnul întrebării necesitatea protejării copiilor pe internet. Problema a fost modul considerat prea dur și rigid în care se dorea rezolvarea situației. O interdicție generală, aplicată tuturor la grămadă, afectează libertatea de exprimare și de comunicare a adolescenților și nu ține cont de diferențele dintre platforme sau dintre copii.

Un adolescent de 14 ani poate folosi un cont doar pentru a discuta pe un grup cu colegii de clasă sau pentru a urmări cu interes clipuri educative despre știință. Altul poate ajunge în zone toxice ale internetului, expus la cyberbullying sau la conținut periculos. Instanța a considerat că tratarea tuturor în același mod este disproporționată.

Peter Craddock, avocat specializat în tehnologie la Keller & Heckman, a explicat decizia astfel: „Mesajul transmis guvernului este, în esență: dacă vreți ca măsura să reziste, nu puteți merge pe o interdicție generală. Trebuie să existe nuanțe. Trebuie să existe pârghii prin care un părinte să poată spune: copilul meu a atins un anumit nivel de maturitate și poate folosi aceste platforme în mod corect”.

Deși judecătorii au respins legea, îngrijorarea care a stat la baza ei rămâne. Copiii intră pe rețelele sociale exact în anii cei mai fragili, când își formează stima de sine și învață să facă față presiunilor sociale. Iar platformele nu sunt spații neutre, asemenea unor biblioteci digitale. Ele sunt proiectate în detaliu, prin notificări și algoritmi hipnotici, pentru a ține utilizatorul cât mai mult timp cu privirea în ecran.

Pe lângă orele pierdute, există și alte riscuri majore: hărțuire online, contacte cu străini periculoși, conținut sexualizat sau provocări absurde și periculoase. În acest context, o limită de vârstă ar ușura povara de pe umerii părinților și ar transfera o parte importantă din responsabilitate către giganții tehnologici.

În loc ca mama și tata să fie singurii „polițiști” din casă, nevoiți să confiște telefoane și să impună reguli singuri, legea ar face ca platformele să fie direct răspunzătoare. Susținătorii acestor limite de vârstă pornesc de la ideea că un copil poate accesa internetul fără a fi împins, de la o vârstă foarte mică, într-un sistem bazat pe like-uri, comentarii și comparații toxice.

O astfel de măsură nu ar trebui să însemne că adolescentul rămâne fără informație sau fără tehnologie. Ar însemna doar regândirea modului în care intră în contact cu rețelele sociale. Aceasta este și abordarea adoptată în Australia. Autoritățile de acolo insistă că nu au impus o interdicție generală a accesului la internet pentru copiii sub 16 ani, ci o restricție legată de deținerea de conturi pe anumite platforme sociale.

În multe cazuri, tinerii pot în continuare să vizualizeze conținut public care nu cere autentificare. Primele date strânse în Australia arată însă că, în practică, lucrurile sunt departe de a fi ideale. Deși autoritatea eSafety a anunțat ștergerea a milioane de conturi, o anchetă parlamentară a dezvăluit că peste 80% dintre minorii sub 16 ani continuau să navigheze pe platforme chiar și după intrarea în vigoare a legii.

Meta și alte companii au blocat sute de mii de utilizatori suspectați că nu respectă vârsta minimă, dar au recunoscut că instrumentele de verificare sunt încă rudimentare. E simplu să inserezi o cifră într-un text de lege și extrem de complicat să verifici vârsta reală a unei persoane în mediul digital fără a-i încălca grav viața privată.

Oricine poate trece o dată de naștere falsă în câteva secunde. Rămâne întrebarea: cum verifici vârsta fără să soliciți buletine, scanări faciale sau alte date sensibile care ar putea fi compromise sau folosite abuziv?

Și în România se discută intens despre limitarea riscurilor la care sunt expuși copiii pe rețelele sociale. Una dintre inițiativele înregistrate în Parlament este Propunerea legislativă privind protecția minorilor sub 16 ani pe platformele de social media, cu numărul L192/2026 la Senat și PLX 364/2026 la Camera Deputaților.

O altă propunere, înregistrată la Senat sub numărul B406/2026 și intitulată Propunere legislativă privind protecția minorilor în utilizarea serviciilor de rețele sociale online, a fost inițiată de parlamentari USR și de aleși din alte formațiuni politice. Aceasta se află în prezent înregistrată pentru dezbatere la Senat.

Parlamentul analizează, de asemenea, inițiativa L183/2025, care are ca scop protecția minorilor sub 18 ani în fața conținutului nociv distribuit pe platformele online foarte mari, cunoscute în legislația europeană sub denumirea de VLOP. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere.

În plus, există și propunerea B151/2026, referitoare la protecția minorilor împotriva riscurilor utilizării rețelelor sociale, aflată în circuitul parlamentar. România nu are, deocamdată, o interdicție națională pentru utilizatorii sub 16 ani, așa cum există în Australia, însă tema a intrat deja pe agenda legislativă, iar presiunea publică pentru reguli mai stricte este în creștere.

Decizia Curții Constituționale franceze aduce o lecție importantă pentru orice stat care ia în calcul o interdicție generală. O regulă de tip „nimeni sub o anumită vârstă nu are acces” pare, la prima vedere, clară și ușor de aplicat. Din punct de vedere juridic și tehnic, realitatea este însă mult mai complexă.

O viitoare lege ar trebui să clarifice, printre altele:

Ce platforme intră sub incidența restricției?

Se aplică aceeași regulă unui serviciu cu rol educațional și unei aplicații concepute pentru distribuirea permanentă de conținut?

Cum se face verificarea vârstei?

Cine este responsabil dacă verificarea eșuează?

Ce se întâmplă atunci când un adolescent este blocat din greșeală?

Cum sunt protejate datele personale colectate în scopul verificării vârstei?

Ce rol revin părinților în întregul mecanism?

Cazul francez sugerează că diferențierea este esențială. Instanța a criticat faptul că legea respinsă nu ținea cont în mod adecvat de diversitatea platformelor și de situațiile foarte diferite în care se află minorii. Pentru România, o soluție posibilă ar fi o legislație care să analizeze riscul în funcție de tipul de serviciu și să impună obligații clare companiilor, fără a transforma orice formă de acces la internet într-o problemă.

Replica „E treaba părinților să-și controleze copiii” este des invocată. Dar, chiar și cu părinți atenți, chiar dacă setezi limite de timp pe telefon, te confrunți singur cu armate de ingineri și algoritmi gândiți special să creeze dependență. De aceea, un cadru legislativ solid este indispensabil. Rolul lui este să oblige companiile să construiască medii digitale mai sigure: setări implicite de confidențialitate pentru minori, blocarea automată a mesajelor trimise de adulți necunoscuți, limitarea funcțiilor de scroll infinit și a notificărilor agresive, precum și instrumente transparente de control pentru familie.

Decizia Curții de la Paris are rezonanță la nivel european. Așa cum remarca avocatul Peter Craddock, principiul respectării libertăților fundamentale este același în întreaga Uniune Europeană. Orice guvern care își propune să reglementeze mediul digital va trebui să caute acel punct de echilibru fin între protecție și libertate.