Cum să devii rapid deputat sau ministru?
3907
Trustia, elegii politikoase
Ieri am avut o discuție dură, contondentă, cu tatăl meu (mama era la bucătărie). I-am spus franc, direct, că nu sunt mulțumit de prestația lor părintească. Ba chiar sunt nemulțumit profund, abisal, în forul meu interior. Să nu mergem departe: părinții lui Dodon și-au ajutat fiul să-și facă o casă de 3 milioane, să-și cumpere mercedesuri, îl ajută să meargă lunar cu familia în vacanță, în Antalii, Grecii, Carelii etcetera și viceversa, i-au procurat un partid, iar eu nici măcar membru de partid nu sunt, fiindcă Georgeta îmi interzice sub pericoul divorțului. Părinții lui Ion Ceban, consilierul lui Dodon, i-au dăruit recent o casuță de un milion și tot e ceva. Și pot fi aduse multe alte exemple, iar eu locuiesc cu Georgeta în același bloc, la aceeași scară, la același etaj și în același apartament de când ne-am căsătorit în vremuri imemorabile. Iar voi, părinții mei, - uitați-vă la voi! - în loc să mă ajutați, economisiți din pensie, vă îmbrăcați cu secondhănduri, primitiv, vă alimentați unilateral, tendențios, țineți diete elementare, stupide! Chiar nu aveți mustrări de conștiință, nu vi se trezește ambiția părintească văzând că sunteți depășiți pregnant de părinții lui Dodon, Ceban și alții ca ei?
Și la toată pledoaria mea pro domo, după ce am deblocat balamalele ruginite, scârțâinde și am deschis vraiște toate obloanele, toate jaluzelele sufletului meu, știți ce-mi răspunde tăticul cu o voce felină și un zâmbet petalifer ca a lui Florin Piersic? Ionele dragă (așa-mi zice el, imitând-o pe mama), când ai să devii și tu deputat ori ministru, o să-ți dăruim și noi o casă de 10 milioane. De acord?
Acum stau și mă gândesc la două lucruri: 1) cum să devin cât mai repede deputat sau ministru (sugestiile construcive sunt binevenite) și 2) de unde au părinții mei tocmai 10 milioane?
Al vostru infantild, sugativ, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















