Cum ne COMPORTĂM cu un adolescent rebel
2830
Sursa: psychologies.ro Nu este simplu să ne vedem copilul cuminte și ascultător transformându-se într-un adolescent rebel. Dar chiar și așa, tranziția este una firească. Iată cum să ne purtăm cu adolescenții.
Cauzele transformărilor
Este important să înțelegem că rebeliunea adolescentului face parte din procesul său natural de creștere și maturizare.
Faptul că testează limitele, încalcă regulile impuse, își exprimă ferm punctul de vedere și provoacă experiențe, toate reprezintă modalități prin care el își exprimă dorința de independență și autonomie.
Și, deși există momente în care ți-ai dori să ai un adolescent cuminte și docil, cu siguranță, pe termen lung, vrei ca propriul copil să ajungă un adult integrat, care să poată gestiona cu brio dificultățile vieții.
Desigur că există multe modalități prin care un adolescent se poate manifesta, iar o parte din comportamentele sale pot fi acceptabile, în timp ce altele pot fi inadecvate, de nepermis.
Tocmai de aceea este important să evaluezi corect situația, să privești lucrurile cu obiectivitate și naturalețe, pentru a ști în ce direcție trebuie să acționezi.
În continuare, sunt prezentate câteva sugestii de interacțiune adecvată cu adolescentul, ceea ce ar putea conduce la aplanarea conflictelor și la armonizarea relațiilor.
Oferă-i respect
Dacă îți dorești ca el să te respecte pe tine, și tu trebuie să faci exact același lucru. La urma urmei, tu ești modelul său și trebuie să te comporți ca atare.
Așadar, vorbește-i calm, politicos, dar totuși ferm, fără a ridica tonul vocii. Acordă-i timpul și atenția ta atunci când vrei ceva de la el, mergi la el și caută contact vizual, în loc să îi strigi instrucțiunile din partea cealaltă a casei, în timp ce butonezi telecomanda.
Cu alte cuvinte, tratează-l de la egal la egal și pune-te din când în când în locul lui: Cum ai vrea să fii tratat? Cum ți-ar plăcea să ți se vorbească?
Stabiliți regulile împreună
Desigur este foarte important să existe un set de reguli clare și consecințe aferente în cazul nerespectării acestora. Însă ceea ce sugerez este să îl implici și pe copil în conceperea acestora.
Efectiv, vorbiți deschis despre nevoile voastre, despre ceea ce își dorește fiecare, și concepeți împreună strategii de rezolvare a situațiilor care generează conflict. S-ar putea să fii surprins de maturitatea și implicarea adolescentului tău în acest proces.
Totodată, este esențial că înainte de această etapă să ai o discuție sinceră cu tine însuți și să vezi care sunt regulile la care ții cu strictețe, și care sunt ariile în care ești dispus să fii flexibil și să mai faci și excepții.
Adolescenții au nevoie de această flexibilitate și de posibilitatea de a face alegeri, pentru a simți că sunt independenți într-o oarecare măsură.
De aceea, străduiește-te să oferi alternative viabile chiar și atunci când răspunsul este un „nu” categoric, pentru a nu îl frustra.
Arată-i aprecierea ta
Este foarte important să nu ții doar pentru tine laudele, aprecierile și mândria pe care o simți față de copilul tău. Dacă observi că a făcut ceva bine, asigură-te că îi spui acest lucru.
Întărește-i toate comportamentele pozitive, indiferent cât de mărunte sunt și oferă-i un compliment de fiecare dată când ai ocazia.
Astfel, îi arăți adolescentului că îl vezi, că observi că se străduiește să facă ceea ce trebuie și contribui totodată la creșterea stimei sale de sine, prin feedback-ul tău pozitiv.
Petrece timp de calitate cu copilul tău
Aceasta este singura modalitate prin care te poți apropia de el, poți ajunge să îl descoperi mai bine, să înțelegi ce se întâmplă cu el, care sunt situațiile prin care trece, care sunt provocările care îl neliniștesc, ce îi place să facă și ce nu.
Uneori, va fi reticent în a-ți povești prin ce trece și va trebui să te mulțumești cu observarea a ceea ce se întâmplă.
Nu uita că are nevoie de spațiu și autonomie, așa că respectă-i ritmul și nu îl forța să vină spre tine, dacă nu dorește acest lucru.
Încearcă doar să fii relaxat, disponibil și asigură-te că știe că vei fi mereu acolo, dispus să îl asculți și să îi oferi un sfat, dacă are nevoie.
Ai nevoie de răbdare
S-ar putea să găsești utile sugestiile prezentate mai sus, însă nu trebuie să te aștepți la schimbări imediate în comportamentul adolescentului tău.
Este nevoie de timp pentru ca acesta să integreze noul tău mod de abordare a problemei, să se asigure că ești autentic și că acestea nu sunt doar „niște strategii”.
Trebuie doar să fii constant în comportament și să lași lucrurile să se așeze, iar în timp, se vor vedea și rezultatele.
Așadar, deși perioada adolescenței este presărată cu numeroase provocări, cu siguranță ai toate resursele necesare pentru a găsi calea de mijloc adecvată, în relaționarea cu copilul tău.
Păstrează un echilibru în tot ceea ce faci, între rigurozitate și flexibilitate, și străduiește-te să acționezi că „un părinte de fier într-o mănușă de catifea”.
Din când în când, pune-te în locul lui și încearcă să vezi lucrurile și din altă perspectivă – ar putea fi un indiciu foarte valoros pentru tine, care te poate ghida spre direcția corectă.
Dacă totuși ești îngrijorat și simți că situația a scăpat de sub control, ai putea să apelezi la un specialist, pentru a primi îndrumare în acest sens.
Sursa: psychologies.ro
29.01.2019
17:30
2524
INCREDIBIL // Are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
28.01.2019
17:30
2756
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
29.12.2018
08:05
2913
Și-a vândut un rinichi pentru a-și cumpăra un iPhone. Ce s-a întâmplat după?
28.12.2018
15:01
3044
Nimeni nu îl crede atunci când își dezvăluie vârsta din buletin. Cum reușește acest bărbat să arate ca un adolescent?
27.12.2018
08:03
6569
Cum îți dai seama dacă te minte cineva, conform limbajului corpului
18.12.2018
19:03
2492
Copilul tău a dat greș. Ce FACI mai departe?
28.11.2018
17:40
3771
Copiii tăi te RESPECTĂ? Câteva moduri de a le schimba atitudinea!
19.10.2018
17:02
2235
Un adolescent a supraviețuit singur pe mare 49 de zile! A trăit clipe dramatice și s-a gândit la sinucidere
16.08.2018
15:39
2281
Au avertizat-o să nu-și mai LEGENE copilul, dar ea nu a ascultat. Care au fost consecințele
09.03.2018
18:04
1610
Comportamentul BIZAR din închisoare al autorului masacrului din SUA
18.03.2026
23:51
245
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
254
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
234
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
328
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
336
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
341
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
399
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
421
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
452
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
418
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
424
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
445
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
426
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
428
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
469
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
522
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
590
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
523
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
561
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
526
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
541
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
520
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
801
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
492
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
585
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














