CNESP: Cine are voie să intre în R. Moldova până la 1 august curent, după ce autoritățile au PRELUNGIT starea de urgență în sănătate publică din cauza COVID-19
3353
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a prelungit, până la data de 31 iulie curent, starea de urgență în sănătate publică din cauza pandemiei de COVID-19, cu posibilitatea de prelungire a termenului respectiv, în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național.
Astfel, CNESP a interzice, până pe 1 august 2020, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor.
Există, însă, următoarele excepții:
1. Membri de familie ai cetățenilor R. Moldova;
2. Persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
3. Persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
4. Membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor sau misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
5. Persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
6. Persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusive însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
7. Lucrătorii transfrontalieri;
8. Conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor și navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren.
Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 zile în locurile determinate.
Totuși, următoarele categorii de persoane nu sunt obligate să stea în carantină timp de 14 zile, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă:
1. Conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă și a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren;
2. Persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusive însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
3. Elevii/studenții, înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de peste hotarele țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior;
4. Persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ;
5. Lucrătorii transfrontalieri;
6. Membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor sau misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
7. Persoane aflate în tranzit.
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026















