Stiri

Clasa noastră, peste tot în lume

Editorial 12.04.2013 10:47 Vizualizări

1289

A redat în detalii vieţile unor oameni pe canavaua evenimentelor politice din Polonia anilor 1935-1941 până în zilele noastre, folosind doar câteva scaune, un geamantan, un sac cu grăunţe şi o lopată, restul fiind... jocul actorilor. E o performanţă care i-a reuşit regizoarei Luminiţa Ţâcu în spectacolul ”Clasa noastră” realizat după un text de Tadeusz Slobodzianek, spectacol jucat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Class-Fest – 2013. M-am convins încă o dată că la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău se face şoală bună, interpreţii piesei fiind studenţi ai anului IV în această instituţie. Nişte tineri, în fond, dar care au intrat bine în roluri şi care au jucat foarte convingător.

Spectacolul urmăreşte destinele a zece elevi, colegi în aceeaşi clasă, parte din ei evrei, parte polonezi catolici. Ei cresc împreună, leagă diverse relaţii de prietenie, amoroase. Până în momentul în care ţara lor este ocupată de forţele invadatoare. Mai întâi cele sovietice – „Ei îl aşteptau pe Isus, dar a venit Stalin să facă dreptate”, e replica unui personaj, apoi cele naziste.

Naţionalitatea şi ideologia s-au dovedit a fi mult mai importante decât prietenia. Foştii colegi de clasă devin nişte străini, se trădează reciproc participând cu zel la atrocităţile istoriei. Iar acesta a fost un model general valabil şi pentru alte ţări. Sub umbrela sovieticilor (în ’39-’40, apoi după 1945) cei evrei maltratează „patrioţii înflăcăraţi” polonezi. Iar odată cu venirea armatelor naziste, polonezii îşi iau revanşa împingând ca pe nişte vite pe cei 1600 de vecini evrei, care trăiau în localitate, într-un hambar şi dându-le foc. Au scăpat cu viaţă doar câţiva care s-au ascuns prin cocine şi poduri. Sunt fapte şi destine reale. E istoria în toată goliciunea şi dramatismul ei, aşa cum a fost.

Cei câţiva foşti colegi care reuşesc să supravieţuiască acestor grozăvii, ajung la bătrâneţe cu un sentiment al nonsensului, al inutilităţii şi regretelor. Momentul absolut a fost să văd un polonez profund religios cutremurat în credinţa sa, întrebându-se, întrebându-ne: „Când ne-am bătut joc de vieţile noastre, unde a fost Dumnezeu?”. În filmele despre animale rulate la TV, aşa i-ar fi putut răspunde o evreică care nu-şi mai dezlipea ochii de la aceste emisiuni. Pentru că toată această faună sălbatică tare i se mai asocia cu viaţa pe care a trăit-o, cu oamenii care au înconjurat-o... şi oameni care ne mai înconjoară.

Săptămâna trecută, în timpul unei partide de fotbal de la lecţia de educaţie fizică a decedat un băiat de 13 ani, Bahtuar Merzoev. Se vorbeşte că băiatul care l-a lovit pe Bahtuar a făcut-o intenţionat, el fiind adesea umilit de colegi pe motiv că era de origine tadjică.

Aurelia Borzin

Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!