Cine dă târcoale „coteţului” parlamentar?
2736
Semne diacritice
Ştirea că trăinicia coaliţiei de guvernământ este pusă la încercare, că la „coteţul” parlamentar dă târcoale o „vulpe” şireată pare să fi luat prin surprindere societatea noastră, pe care o credeam greu de surprins cu ceva. Dintr-odată, toată lumea şi-a dat seama cât de vulnerabilă, fragilă este democraţia de pe Bâc, cât de neputincios este statul cu toate instituţiile sale în faţa puterii banului.
Unii au spus că e vorba de raiderism politic, adică de preluare ostilă a trei fracţiuni care alcătuiesc majoritatea parlamentară, însă nu acesta e sensul acţiunilor celora care le-au propus, ba au şi exercitat presiuni asupra deputaţilor Iurie Chiorescu (PLDM) şi Valentina Stratan (PD), ca ei să părăsească fracţiunile din care fac parte şi să se alăture unei alte forţe politice, care ar urma să fie formată. (De altfel, un deputat care părăseşte fracţiunea nu se poate alătura alteia, decât peste 6 luni.) E o încercare de corupere a deputaţilor, propunându-li-se un „proiect atractiv” în scopul blocării şi demiterii Guvernului proeuropean, eventual, a preluării puterii de o nouă majoritate, care să adopte un alt curs geostrategic, renunţând la semnarea Acordului de Asociere cu UE.
E o diversiune antistatală, de fapt, cu elemente de corupţie, şantaj, ameninţări etc. Stratan a declarat că se simte în pericol, că are toate motivele să-şi facă griji pentru viaţa sa. Cine e „vulpea”? Unii au indicat imediat numele unui om de afaceri, care s-a grăbit să dezmintă că ar umbla cu sacul de bani pe lângă deputaţi. Există structuri a căror obligaţie e să contracareze diversiunile împotriva democraţiei şi a independenţei statului, a încercărilor, din interior sau exterior, de a prelua în mod fraudulos, criminal puterea. Să sperăm că acestea s-au şi pus în mişcare. Dar şi societatea nu trebuie să scape din vedere comportamentul deputaţilor, căci câţiva transfugi pot schimba raportul de forţe pe scena politică de la Chişinău în folosul Moscovei.
Pe cât de verosimil, de real este un asemenea scenariu? Foarte verosimil. Dacă Putin a reuşit cu 15 miliarde de dolari să stopeze cursul european al Ucrainei, de ce nu ar cheltui 15 milioane pentru o operaţiune similară în Republica Moldova? Fiindcă veni vorba, ar fi cazul ca Procuratura Generală, SIS-ul să se intereseze pe banii cui face publicitate antieuropeană Igor Dodon, cine sunt generoasele persoane care „cotizează” zeci de mii de euro ca el să promoveze interesele Rusiei, cine îl plăteşte să lucreze pentru federalizarea Republicii Moldova, dorită de Moscova?
Coaliţia Proeuropeană dispune acum de 54 de deputaţi. Formal, majoritatea parlamentară îşi încetează existenţa, dacă 4 deputaţi părăsesc fracţiunile PLDM (31), PD (16) şi PLR (7). Aceasta nu înseamnă neapărat şi demiterea Guvernului, însă ar putea fi periclitată ratificarea Acordului de Asociere, dacă grupul lui Ghimpu ar refuza să participe la votare. S-ar putea ca Ghimpu să pună condiţia revenirii la guvernare, ceea ce ar determina intrarea într-o nouă perioadă de turbulenţă şi instabilitate. Ar profita oare liderul PL de diversiunea Moscovei pentru a se răzbuna pe foştii parteneri de alianţă? Nu se ştie. Ca să nu depindă de hatârul lui Ghimpu şi Godea, Moscova ar trebui să cumpere nu 4, ci minimum 10 deputaţi. Numai astfel şi-ar asigura majoritatea necesară demiterii Guvernului (34 deputaţi comunişti, 17 deputaţi neafiliaţi.) Nu e o sarcină imposibilă. Chiorescu şi Stratan au făcut declaraţii, alţii însă ar putea să tacă.
În ultima vreme, s-a înmulţit numărul de „oameni de afaceri” ruşi, originari din R. Moldova, dornici de a se implica în politica din „patria mică”. Unul dintre ei a finanţat aşa-zisul referendum de la Comrat. Fiindcă, din păcate, nu ne putem baza pe SIS şi alte instituţii ale statului nostru, ar fi cazul ca preşedintele Timofti să ceară ajutor de la UE şi SUA, ca să ne ajute să rezistăm în faţa invaziei serviciilor secrete ruseşti.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026















