China reșapează o SINISTRĂ „practică maoistă” în fața a mii de oameni adunați pe un stadion
2245
Sursa: digi24.ro În fața a mii de spectatori adunați pe un stadion la apelul autorităților, un tribunal din China a condamnat 10 persoane la moarte, majoritatea acuzate de infracțiuni legate de narcotice.
Procesul a avut loc la 160 de kilometri de Hong Kong, în provincia Guangdong. După primirea sentinței, cei 10 condamnați au fost duși imediat spre locul de execuție, relatează The Guadrian, citând mass-media de stat din China.
Cu patru zile înainte de procesul public, localnicii au fost chemați de autorități să asiste la primirea sentinței. Condamnații au coborât din camioanele de poliție și au urcat pe o scenă, unde fusese amenajat pupitrul judecătorilor la o masă lungă de prezidiu.
Potrivit unor relatări din presa chineză, în mulțimea adunată pe stadion au putut fi observați și copii în uniforme școlare.
Deși statistica execuțiilor este considerată secret de stat, unele rapoarte ale organizațiilor pentru drepturile omului susțin că în China au loc anual cele mai multe execuții la nivel global.
Anul trecut, autoritățile comuniste au condamnat la moarte nu mai puțin de 2.000 de persoane, conform estimărilor Fundației Dui Hua, un ONG din Statele Unite.
Cu toate acestea, procesele publice în China sunt rare, subliniază The Guardian.
Sistemul judiciar chinez favorizează procurorii, iar instanțele de judecată au o rată de condamnare de 99,9 %.
Tendința de reintroducere a proceselor publice reprezintă o reșapare a tacticilor ideologice din zorii Republicii Populare, sub mâna de fier a lui Mao Zedong, când „elementele capitaliste” și alți „dușmani ai poporului” erau uciși în văzul populației.
Sursa: digi24.ro
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
25.01.2019
08:30
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
17.01.2019
13:25
17.01.2019
08:30
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
















