Cei șapte deputați PLDM, „CAPTIVI”. Valeriu Streleț: „Se vede FRICA în ochii lor”
3305
Liderul interimar al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleț, susține că cei șapte deputați liberal-democrați care au semnat mai întâi pentru candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcția de premier, iar apoi pentru cea a lui Pavel Filip, ar fi fost șantajați, fiindcă „se vede frica în ochii lor”.
„Nu am probe care să confirme că au fost cumpăraţi sau şantajaţi, însă după comportamentul lor este clar că nu au libertatea să dea înapoi. Ei sunt obligaţi acum să voteze un premier democrat, în orice condiţii. Sunt nişte oameni care nu se văd la guvernare fără a avea funcţii. Se vede frica în ochii lor”, a declarat Valeriu Streleţ, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni la Tv7.
Streleț susține că unul din cei care s-au dat cu democrații a încercat să-și „justifice” opțiunea în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al PLDM de sâmbăta trecută prin faptul că a fost telefonat de liderul partidului, Vlad Filat, și rugat să voteze pentru Plahotniuc.
Fostul premier afirmă că nu știe conținutul discuțiilor, dar nu crede că telefoanele date de Vlad Filat ar fi fost determinante, întrucât era clar cu mult timp înainte că unii colegi vor cu orice preț la guvernare.
Ștreleț și-a mai exprimat speranța că unii dintre cei șapte colegi vor spune „mai la bătrânețe” cum au fost determinați să trădeze fracțiunea PLDM.
În cadrul aceleiași emisiuni televizate, Valeriu Streleț a accentuat că cei care îl acuză acum că ședința CNP al PLDM de sâmbătă s-a desfășurat cu încălcări, la ședință nu au avut niciun fel de obiecții și chiar au votat deciziile aprobate.
Fostul premier a mai anunțat că PLDM începe să se curețe, iar cei care vor avea probleme cu legea nu se vor mai regăsi în PLDM.
07.12.2016
07:30
12.02.2016
09:52
09.02.2016
14:15
05.01.2016
16:49
17.12.2015
11:13
03.12.2015
09:39
23.11.2015
17:49
18.11.2015
12:07
18.11.2015
11:45
18.11.2015
10:22
18.11.2015
09:39
16.11.2015
07:42
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















