Drăguțanu rămâne guvernator la BNM. Candu: „Cererile pot fi și RETRASE”
4711
Parlamentul urmează ca până la data de 21 decembrie să ia o decizie în privința cererilor de demisie ale guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Grăguțanu, și prim-guvernatorului, Marin Moloșag, dar președintele Legislativului, Andrian Candu, a admis că cei doi „pot să-și retragă cererile de demisie”.
Liberal-democratul Tudor Deliu s-a interesat de ce Parlamentul nu examinează cererile de demisie ale celor doi oficiali de la BNM, mai ales că pe 21 decembrie expiră termenul în care deputații trebuiau să ia o decizie în acest sens.
În replică, Andrian Candu a spus că are deja candidați pentru funcția de guvernator și prim-viceguvernator, dar nu e momentul oportun pentru a „expune” acești oameni. „Traversăm o perioadă foarte complicată, nu avem o majoritate parlamentară, nu avem Guvern. Totodată, există riscul alegerilor anticipate. Eu am candidați pentru aceste funcții, dar nu vreau să expun acești oameni acum, când avem aceste riscuri”, a precizat spicherul.
Deliu nu a fost mulțumit de răspunsul lui Candu. „Situația politică nu are nimic cu prevederile legale. Eu nu am întrebat pe cine intenționați să propuneți, dar ce facem cu expirarea termenului de preavizare în privința celor doi oficiali de la BNM?”.
În cele din urmă, Andrian Candu a răspuns: „Cererile mai pot fi și retrase până la data de 21 decembrie”.
Amintim că Dorin Drăguțanu a anunțat că își dă demisia pe 21 septembrie curent, după ce a avut o întrevedere cu Andrian Candu în Hotelul „Nobil”. Demisia sa a coincis cu vizita misiunii FMI în R. Moldova. Cei de la misiune, care intenționau să semneze un acord cu R. Moldova, erau în avion atunci când Drăguțanu a anunțat că-și dă demisia. Drept urmare, cei de la FMI au plecat fără ca să mai pună la punct semnarea unui acord.
Misiunea FMI urma să vină la Chişinău încă pe 17 iunie, dar şi-a amânat vizita în R. Moldova. Reprezentanţii instituţiei şi-au motivat atunci amânarea prin faptul că Guvernul Gaburici și-a anunțat demisia, iar ei nu aveau cu cine negocia viitorul acord de finanţare.
R. Moldova nu mai are un acord cu FMI din toamna lui 2013. În cadrul precedentului program, ţara noastră a beneficiat de asistenţă financiară din partea FMI în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.
22.09.2022
16:08
10.03.2020
14:34
06.03.2020
17:53
13.12.2019
17:10
13.12.2019
14:52
29.06.2018
19:20
25.04.2018
16:40
28.02.2018
10:10
21.02.2018
16:00
07.12.2016
07:30
21.09.2016
16:09
12.02.2016
09:52
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
28.09.2026
10:01
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















