Stiri

CEC promite să EXCLUDĂ MORȚII din listele alegătorilor

Social 10.09.2016 17:30 Vizualizări1736
CEC promite să EXCLUDĂ MORȚII din listele alegătorilor rise.md

După ce reporterii RISE Moldova au demonstrat că în listele electorale sunt încrise și sute de morți, Comisia Electorală Centrală afirmă că listele verificate de jurnaliști sunt vechi.

Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a autosesizat din presă și anunță că a inițiat imediat o procedură de control intern pentru a efectua verificarea datelor conținute în Registrul de Stat al Alegătorilor.

„S-a constatat că verificările făcute de un grup de jurnaliști au avut la bază date învechite privind înregistrarea alegătorilor în RSA. Aplicația on-line de pe pagina web a Comisiei reflectă înscrisurile în listele electorale după ultimul scrutin desfășurat și nu situația la zi. Pe moment, putem declara cu toată certitudinea că, spre regretul nostru, doar 3 din 100 de persoane, prezente în lista făcută publică, se mai regăsesc în RSA”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

CEC continuă să examineze acest caz și susține că deja a inițiat verificări complexe, cu antrenarea specialiștilor de la Serviciul Stare Civilă și Î.S. „CRIS Registru”.

„CEC își reiterează apelul către toate instituțiile implicate în procesul de evidență și documentare a populației: administrația publică locală, organele de stare civilă și ÎS „CRIS „Registru” să-și fortifice eforturile pentru actualizarea datelor despre cetățenii R. Moldova. Fiind preocupată de întocmirea unor liste electorale corecte și veridice, CEC examinează și solicitările cetățenilor privind anumite deficiențe întâlnite în procesul de înregistrare a alegătorilor. Totodată, apreciem efortul jurnaliștilor care au efectuat această analiză care, cu siguranță, va facilita activitatea CEC la capitolul liste electorale”, se mai arată în cumunicat.

Amintim că într-o investigație realizată de RISE Moldova se arată în în listele electorale
figureză și acum mai multe persoane care au decedat, inclusiv personalități notorii din R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4855 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 30.10.2026 30.10.2026 12:26 403 Horoscopul zilei 30.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri