Ce știe Stoianoglo despre dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM și a lui Igor Dodon de peste hotare
3965
rise.md
Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu cunoaște sau nu vrea să ofere detalii din dosarele de răsunet, aflate în gestiunea procurorilor.
Întrebat la ce etapă se află urmărirea penală privind finanțarea ilegală din exterior a Partidului Socialiștilor și a campaniei electorale de la prezidențiale a lui Igor Dodon, Stoianoglo a spus că dânsul nu se poate implica în activitatea procurorilor.
CITIȚI și INVESTIGAȚIE // Campania prezidențială a lui Dodon, finanțată din Federația Rusă, printr-o firmă off-shore
„Dosarul privind finanțarea PSRM se află în procedură la procurorul de caz și eu nu mă pot implica în fiecare zi. Eu am numai atribuții de control”, a declarat astăzi Stoianoglo.
Procurorul general a afirmat că în prezent sunt desfășurate proceduri în cadrul acestei urmăriri penale, dar nu știe dacă au fost descoperite nereguli.
Menționăm că, un raport elaborat de Serviciul de prevenire și combatere a spălării banilor din cadrul CNA arată că peste 33 de milioane de lei folosite în campania prezidențială din anul 2016 de către Igor Dodon proveneau dintr-o firmă off-shore din Bahamas, conectată la Federația Rusă. Banii au ajuns la membri importanți ai PSRM.
Stoianoglo a avut aproximativ același răspuns și în cazul urmăririi penale care îl vizează pe fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită și anunțat în căutare internațională.
„Eu nu pot să știu lucrurile în fiecare dosar. De aceste dosare sunt responsabili în primul rând procurorii. Ei au un plan de lucru și desfășoară acțiuni”, a declarat Alexandr Stoianoglo.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















