Ce spune Sturza despre protestele lui Dodon & „COPILUL REBEL de la Bălți” și de ce nu va mai fi ȚARA care a fost
1470
Liderul socialiștilor Igor Dodon și controversatul om de afaceri, actualul primar de Bălți, Renato Usatîi, deservesc vădit și deschis interesele altui stat ostil R. Moldova, este de părere fostul premier Ion Sturza.
Acesta a spus că Usatîi, pe care îl numește „copilul rebel de la Bălți”, și Dodon au dreptul să organizeze proteste, dar că nu acceptă ca pe strada principală din Chișinău „să defileze coloana a cincea”.
„Partidul condus de Dodon este unul parlamentar și e îndreptățit nu mai puțin ca alții să organizeze proteste. Doar că ei (Dodon și Usatîi - n.r.) deservesc vădit și deschis interesele unui stat care ne este ostil și care are cu totul alte scopuri, inclusiv ideologice și strategice pe care eu nu le împărtățesc. Accept din punct de vedere legal și democratic, dar nu accept ca în țara mea „coloana a cincea” să defileze pe strada centrală”, a spus Sturza în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.
Ex-premierul a mai menționat că, în urma protestelor din Piața Marii Adunări Naționale, „țara nu va mai fi cum a fost”. „Semnalul transmis la protestele din ultima perioadă arată că țara nu va mai fi cum a fost. Oamenii nu vor mai tolera ce se întâmplă și vor ieși în stradă. Am discutat cu unii factori decizionali și am avut impresia că nu s-a întâmplat nimic. Ar putea să iasă la proteste cei care știu să le facă. Evoluția acestor proteste ar putea evolua pe un făgaș dramatic. Astfel, dacă nu se va găsi un consens în cel de-al 12-lea ceas cu cei care protestează, atunci lucrurile ar putea ieși de sub control”, a avertizat Sturza.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















