Ce spune lungimea DEGETELOR despre personalitatea ta
6353
sursa: romaniatv.net
Ştiai că lungimea degetelor poate dezvălui ceva despre personalitatea ta!? Compară lungimea degetului arătător cu cel inelar şi vezi dacă ţi se potriveşte una dintre caracteristici.
Cercetătorii britanici au publicat recent un studiu într-o revistă de specialitate în care arată că lungimea degetelor unei persoane poate oferi informaţii despre inteligenţa acesteia, despre riscul pe care îl prezintă în faţa cancerului, şi chiar despre orientarea sa sexuală. Este vorba însă doar despre degetul arătător şi cel inelar, relatează View Zone.
Prima parte a cercetării a presupus, potrivit romaniatv.net, analizarea rezultatelor obţinute de 75 de copii la o serie de teste (Standardised Assessment Test/SAT) în funcţie de dimensiunile celor două degete menţionate anterior. Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că abilităţile celor mici la matematică şi literatură se modifică în concordanţă cu lungimea degetelor.
Detaliul DEGETELOR care spune cât de mult sex îţi doreşti Acest lucru se datorează diferenţelor nivelurilor de testosteron şi estrogen din pântecul mamei, ce influenţează atât dezvoltarea creierului bebeluşului, cât şi a lungimii degetelor, susţin cercetătorii. Un nivel mai mare de testosteron face ca degetul inelar să fie mai lung decât arătătorul, în vreme ce nivelul crescut de estrogen are efect invers.

Imaginea arată trei tipuri de lungimi ale degetelor, marcate cu A, B şi C. Verificaţi degetele şi descoperiţi mai jos sensul.
A) Se spune că oamenii care au degetul inelar mai lung decât degetul arătător sunt foarte frumoşi. Ei au un farmec pe care alţii îl găsesc irezistibil. În plus, sunt mai agresivi decât restul, iar riscul pentru ei nu este o problemă. Majoritatea dintre aceştia lucrează fie în cadrul armatei, fie sunt ingineri. Hobby-urile lor sunt integramele şi şahul.
B) Persoanele cu degetul inelar mai scurt decât cel arătător au o mare încredere în sine, dar sunt şi foarte arogante. Le place singurătatea şi nu suportă să fie deranjate în timpul liber. Nu sunt genul de persoane care fac primul pas într-o relaţie, dar acceptă întotdeauna şi apreciază atenţia pe care o primesc.
C) Persoanele care au degetul inelar egal cu cel arătător sunt mari iubitoare de pace şi nu se simt deloc confortabil atunci când sunt într-un conflict. Sunt bine organizate şi încearcă să se înţeleagă cu toată lumea. Nu în ultimul rând, sunt foarte credincioase, fidele unei relaţii, dar şi pline de tandreţe şi grijă faţă de partenerii lor de viaţă.
Dacă degetul arătător este mai mic decât inelarul, unele cercetări sugerează că fizic eşti o persoană puternică, asertivă şi îţi place să rişti.
Dacă inelarul este mai lung decât arătătorul, eşti o fire empatică şi grijulie.
Aşadar, data viitoare când vrei să îţi dai seama de personalitatea unei anumite persoane, doar uită-te la mâna sa. Nu durează mai mult de 59 de secunde şi te poate scăpa de multe bătăi de cap.
Cercetătorii au legat aceste informaţii de altele deja cunoscute: „Testosteronul ajută la dezvoltarea zonelor din creier asociate deseori cu o gândire foarte matematică”, a explicat dr. Mark Brosnan. „Pe de altă parte, estrogenul face acelaşi lucru, însă în zonele asociate cu abilităţile de comunicare, verbale”, a adăugat acesta, precizând totodată că, în timpul studiului, copiii al căror deget inelar era mai lung s-au dovedit a fi mai buni la matematică.
De asemenea, specialiştii au stabilit că fetele al căror deget inelar este mai scurt comparativ cu cel arătător au obţinut rezultate mai bune la testul de literatură.
Ce spune degetul despre orientarea sexuală Acesta nu este însă singurul studiu care sugerează că lungimea degelor poate fi o informaţie extrem de valoroasă. O cercetare anterioară publicată în „British Journal of Cancer” sublinia că bărbaţii al căror index este mai lung decât inelarul prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta cancer la prostată.
O expunere mai mică la testosteron, asociată cu un index mai lung, scade riscul apariţiei acestei boli, susţin oamenii de ştiinţă.
În ceea ce priveşte orientarea sexuală, o altă cercetare amintită de sursa citată a arătat că femeile heterosexuale au, de obicei, degetul arătător şi cel inelar de dimensiuni similare. În cazul bărbaţilor homosexuali, indexul este mai scurt decât inelarul, toate aceste caracteristici fiind, de asemenea, influenţate de nivelul de testosteron.
29.01.2019
16:39
3176
Experții FBI au dat VERDICTUL: Cum încrucișezi brațele? Află ce PERSONALITATE ai
14.01.2019
08:01
3161
Ce spune modul în care ţii telefonul în mână despre personalitatea ta
26.05.2018
18:00
3584
TEORII // De ce degetele de la mâini au dimensiuni diferite
25.11.2017
19:30
3042
Ce spune lungimea degetului mic despre PERSONALITATEA ta
27.09.2017
07:30
5621
Tot mai mulți oameni folosesc acest TRUC. Bandajează cele două degete. Rezultatul este fantastic
13.07.2017
10:40
4521
TEST // Ce vezi în această imagine? Răspunsul spune multe despre inteligența ta
12.07.2017
16:20
5633
„Am o surpriză pentru tine”. Un bărbat şi-a legat soţia la ochi şi i-a tăiat degetele. Motivul este îngrozitor
25.02.2017
16:30
3316
Ce spune despre tine POZIŢIA în care stai aşezat de obicei
04.01.2017
07:30
3111
Dacă problemele de sănătate nu-ţi dau pace, încearcă această metodă japoneză de vindecare în cinci minute!
11.12.2016
08:02
4922
Ce spune despre personalitatea ta LUNA în care te-ai născut
15.10.2016
14:00
2670
Ce spune ORA la care te-ai NĂSCUT despre PERSONALITATEA ta
09.08.2016
11:40
2716
CURIOS // Personalităţi cu obiceiuri de lucru bizare…
17.06.2026
15:47
33
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
263
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
283
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
272
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
320
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
366
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
351
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
257
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
371
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
324
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
487
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
427
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
441
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
423
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
606
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
577
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
735
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
796
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
894
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
897
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
831
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1217
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1188
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1275
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
1243
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














